Energie

Rompetrol Rafinare a finalizat modernizarea a două noi rezervoare din parcul de stocare al rafinăriei Petromidia Năvodari; Investiția – de aproximativ 6,5 milioane de dolari 

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a finalizat modernizarea a două noi rezervoare din parcul de stocare al rafinăriei Petromidia Năvodari. Investiția pentru cele două proiecte a fost de aproximativ 6,5 milioane de dolari și face parte dintr-un program general de mentenanță, reabilitare și modernizare a parcului de rezervoare, potrivit unui comunicat.

„Prin astfel de lucrări, urmărim creșterea flexibilității în sectorul operațional, reabilitarea capacităților existente fiind o necesitate de business. Proiectele finalizate recent, în grafic și cu respectarea tuturor normelor de siguranță, ne aduc mai aproape de aceste obiective. La finalul programului general, vom avea capacitatea să stocăm cu 20% mai multă motorină și vom putea să gestionăm mai bine fluxurile de produse finite și semifabricate”, a declarat Florian Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Ultimul proiect finalizat a vizat reconstrucția unui rezervor de benzină (B6), cu capacitate de 5.000 mc. Acesta a fost realizat prin utilizarea unei tehnici care a presupus folosirea de cricuri hidraulice. Astfel, toate sudurile și operațiunile tehnice au fost realizate la sol, fiecare componentă a rezervorului fiind, apoi, urcată cu ajutorul noului sistem.

Reintroducerea în flux a rezervorului, a cărui capacitate a fost crescută cu 10%, poate mări cu 25% fiabilitatea rafinăriei Petromidia, în cazul unei opriri tehnologice a instalației de Hidrofinare Benzină (HB). Astfel, sunt excluse riscurile ca unitatea de producție să aibă randamentele operaționale afectate.

Anterior, specialiștii din Rompetrol Rafinare, alături de cei din Rominserv (contractorul general al Grupului KMG International), au finalizat cu succes reconstrucția unui rezervor de motorină (M92) de 12.720 mc – capacitate cu 20% mai mare comparativ cu specificațiile inițiale ale rezervorului.

Odată cu reintroducerea în flux a rezervorului și pe fondul lucrărilor constante desfășurate în ultimii ani, capacitatea totală de stocare a motorinei, în rafinăria Petromidia, a crescut cu peste 20%, ceea ce conferă unității din Năvodari o mai mare flexibilitate în vehicularea produselor finite.

În continuare, Rompetrol Rafinare derulează proiecte pentru reabilitarea altor două rezervoare, de reziduu de vid, cu o capacitate de 10.000 mc, respectiv distilat de vid, cu o capacitate de 5.000 mc.

Programul general de reabilitare a rezervoarelor din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești se va derula până în 2027 și, până în prezent, au fost efectuate investiții totale de peste 10 milioane de dolari, începând cu anul 2022.

În total, sunt prevăzute reabilitări și construcții pentru aproximativ 50 de rezervoare. Este al doilea proiect major demarat, din 2007, până în prezent, care este destinat modernizării parcului de rezervoare. O investiție asemănătoare a fost cuprinsă în perioada 2011 – 2020, când KMG International (Rompetrol) a alocat peste 17 milioane de dolari în reabilitarea a peste 20 de rezervoare.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Articole recente

Donald Trump o acuză pe Beyoncé că a primit din partea democraţilor 11 milioane de dolari pentru a o susţine pe Kamala Harris și cere să fie acţionată în instanţă

Preşedintele american Donald Trump îşi continuă atacurile asupra personalităţilor publice care au susţinut-o pe Kalama…

o oră ago

Bilete de tren mai scumpe pentru anumite distanţe, în urma majorării TVA din 1 august (proiect)

Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de…

o oră ago

Alibaba lansează ochelari inteligenţi cu AI, Quark AI Glasses, rivali chinezi ai ochelarilor Meta

Alibaba a anunţat luni lansarea unei perechi de ochelari cu inteligenţă artificială, numiţi Quark AI…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND DESCHIDEREA PROCEDURII SIMPLIFICATE A FALIMENTULUI DEBITOAREI SCHUSTER SALUBRI-TRANS SRL

Lichidatorul judiciar, BASTUCESCU PÂRVU INSOLVENCY SPRL, notifică deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SCHUSTER…

2 ore ago

T1 2025 – venitul bănesc mediu pe persoană, 3.453 lei pe lună

Datele publicate de INS pentru trimestrul I 2025 arată că venitul mediu al gospodăriilor populației…

2 ore ago

Acordul comercial dintre SUA și UE este o „zi neagră” pentru Europa, afirmă premierul francez

Tariful de 15% impus de Trump înseamnă că exportatorii europeni se vor confrunta cu o…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More