Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa ISU Constanta
Rompetrol Rafinare anunță stingerea integrală a incendiului de pe platforma Petromidia, în urma intervenției prompte a echipelor de pompieri militari, asistați de pompierii de pe platforma industrială, a transmis echipa KMG International.
Oficialii companiei au spus: “Prin măsurile adoptate, incidentul a fost neutralizat și nu există în acest moment niciun alt risc. Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităților și partenerilor, precum și pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident.
Încă de la începutul incidentului, tot personalul a fost evacuat în siguranță, stabilindu-se un traseu și o zonă strictă, doar pentru accesul și intervenția echipelor de intervenție. De asemenea, procesele operaționale din rafinărie au fost oprite, sistemele de ventilație au fost pornite, pentru a elimina orice altă sursă care ar fi putut duce la propagarea incendiului.
La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de specialisti care, împreună cu autoritățile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În același timp, se va realiza și o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară și o predictibilitate în ceea ce privește repornirea instalațiilor din rafinărie.
Compania va continua să asigure livrarea de carburanți pentru stațiile Rompetrol din Romania și regiunea Mării Negre.
Monitorizările făcute de autoritățile de mediu au relevat faptul că nu au fost depășite valorile limită, nefiind afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunile turistice din zona limitrofă).
În momentul izbucnirii incendiului, în zona instalației de hidrofinare petrol motorină (HPM) se aflau 5 angajați Rompetrol Rafinare. Compania depune toate eforturile necesare pentru ca cei afectati să beneficieze de cele mai bune condiții de spitalizare și tratament al rănilor.
În funcție de procedurile medicale și situația colegilor, analizăm și posibilitatea ca aceștia să fie transportați în unități specializate din afara țării, cu sprijinul companiei și al autorităților. Totodată, departamentul de resurse umane este în contact direct cu familiile celor afectați.
Rompetrol Rafinare își oferă tot sprijinul pentru familia colegului care, din păcate, a decedat în urma incendiului. Condoleanțe familiei!”
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More