Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Twitter.com
Reprezentanţii agenţiei spaţiale ruse, Roscosmos, i-au informat pe omologii lor americani că Moscova va continua să-şi trimită cosmonauţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până când viitoarea staţie spaţială rusă va fi construită şi operaţională, conform declaraţiilor oferite miercuri pentru Reuters de un oficial de rang înalt al NASA, potrivit Agerpres.
Acest lucru înseamnă că Rusia se află la cel puţin 6 ani distanţă de încheierea colaborării pe ISS cu SUA, o colaborare care durează de mai bine de 20 de ani.
Ieşirea Rusiei din programul ISS părea să fie iminentă după declaraţiile de marţi ale lui Iuri Borisov, noul director general al Roscosmos, care a surprins NASA declarând că Rusia va părăsi ISS “după 2024”.
Kathy Lueders, şeful de operaţiuni spaţiale al NASA, a declarat în cadrul unui interviu că oficialii ruşi ar fi anunţat ulterior partenerii americani că vor continua colaborarea pe ISS până la finalizarea staţiei spaţiale ruse, ce va purta denumirea ROSS.
“Nu am primit niciun fel de indicii, la niciun nivel al cooperării noastre, că s-ar fi schimbat ceva”, a declarat Lueders miercuri pentru Reuters, adăugând că relaţiile NASA cu Roscosmos rămân aceleaşi din ultimii 20 de ani.
Staţia spaţială, un laborator ştiinţific orbital de dimensiunea unui teren de fotbal, aflat la aproximativ 400 km altitudine, a fost ocupat în permanenţă în ultimele două decenii în cadrul unui parteneriat condus de NASA şi Roscosmos din care au mai făcut parte Canada, Japonia şi 11 state europene.
Roscosmos a publicat miercuri pe site-ul său un interviu cu Vladimir Soloviov, directorul de zbor pentru segmentul rusesc al ISS, care a fost citat spunând că Rusia trebuie să rămână pe ISS până când staţia orbitală ROSS va fi operaţională.
Conform lui Soloviov, ROSS va fi complet asamblată pe orbită cândva la orizontul anului 2028.
“Trebuie să ţinem cont de faptul că dacă suspendăm misiunile cu echipaje umane pe orbită timp de câţiva ani, va deveni foarte dificil să le reluăm şi să ajungem la nivelul la care ne aflăm acum”, a explicat oficialul Roscosmos.
În plus, aminteşte Reuters, segmentele ruse şi americane ale ISS au fost concepute pentru a fi interoperabile şi interdependente din punct de vedere tehnic, şi astfel orice retragere bruscă a Rusiei de pe ISS ar putea afecta grav avanpostul orbital care este principalul element al programului spaţial al NASA.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More