International

Rusia a atacat aeroportul din Odesa pentru a distruge arme americane şi europene, purtător de cuvânt al armatei

Rusia a declarat – duminică – că a atacat aeroportul din Odesa, în sudul Ucrainei, cu rachete de înaltă precizie pentru a distruge un hangar cu arme şi muiniţie pe care armata ucraineană le-ar fi primit de la SUA şi ţări europene, relatează EFE.

“Rachete de înaltă precizie Onyx au distrus lângă Odesa pe un aerodrom militar un hangar cu arme şi muniţii primite din Statele Unite şi ţări europene, precum şi pista”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Comandamentul operaţional din sud al forţelor armate ucrainene a confirmat sâmbătă că pista aeroportului din Odesa a fost avariată şi făcută inutilizabilă ca urmare a atacului cu rachete ruseşti.

Konaşenkov a spus că rachete de înaltă precizie ale Forţelor aerospaţiale ruse au lovit şapte instalaţii militare în Ucraina, inclusiv patru zone unde sunt concentraţi soldaţi şi echipamente militare, precum şi trei depozite de rachete şi arme de artilerie şi de muniţie în regiunile Doneţk şi Harkov.

Totodată, aviaţia operativ-tactică rusă a distrus două sisteme de rachete antiaeriene S-300 ucrainene în regiunea Zaporojie, unde forţele ruse au atacat şi două depozite de muniţie şi combustibil, precum şi 15 bastioane şi zone de grupare a soldaţilor şi echipamentelor ucrainene, potrivit acestuia.

În urma atacurilor, până la 140 de soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 19 vehicule blindate ale forţelor armate ucrainene au fost eliminate, a mai spus Konaşenkov.

În cursul zilei, forţe de rachete şi artileria ruse au lovit 786 de zone de grupare a soldaţilor şi echipamentelor ucrainene, 24 de posturi de comandă şi trei depozite de rachete şi arme de artilerie şi muniţie în zona Gruşevaha în regiunea Harkov.

Sisteme ruseşti de apărare aeriană ar fi doborât şi două bombardiere Su-24M ale forţelor aeriene ucrainene în zona Petrovskoe din regiunea Harkov, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

2 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More