Update articol:

Rusia a numit noul vaccin anti-coronavirus “Sputnik V”, reamintind de războiul rece

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Primul vaccin anti-coronavirus aprobat din lume, anunţat marţi la Moscova, va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V, informează Reuters şi AFP. Numele preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului aminteşte de cursa către spaţiul cosmic în care s-au angajat Rusia şi Statele Unite în perioada războiului rece, potrivit Agerpres.

Kirill Dimitriev, şeful fondului suveran de investiţii RDIF implicat în cercetarea respectivă, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de ţări, pentru un miliard de doze de vaccin.

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţase cu câteva ore mai devreme că vaccinul a fost aprobat după mai puţin de două luni de testare pe pacienţi umani.

Rapiditatea cu care Rusia a obţinut vaccinul a creat suspiciuni în rândul specialiştilor din alte ţări. Potrivit Reuters, unii se întreabă dacă Moscova nu pune prestigiul naţional mai presus de ştiinţă şi siguranţă. 

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026