Update articol:

Rusia, absentă de la audierile în faţa CIJ privind războiul din Ucraina (judecător)

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Rusia a boicotat luni audierile în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga în cadrul unei proceduri iniţiate de Ucraina, care va argumenta că Moscova a interpretat în mod fals legea cu privire la genocid pentru a-şi justifica invazia şi va solicita un ordin de urgenţă pentru stoparea ostilităţilor, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Audierile au început la 09:00 GMT la Curtea Internaţională de Justiţie fără o reprezentare juridică din partea Rusiei.

“Curtea deplânge absenţa Federaţiei Ruse de la această procedură orală”, a declarat judecătoarea Joan Donoghue, preşedinta CIJ, indicând că a primit o notificare în acest sens de la ambasadorul Rusiei în Ţările de Jos, unde îşi are sediul CIJ.

Această înaltă instanţă ONU şi-a exprimat regretul în legătură cu respectiva decizie a Rusiei de a nu se prezenta la audieri.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei în Ţările de Jos nu a răspuns la o solicitare Reuters pentru un comentariu.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că “acţiunea militară specială” a Rusiei este necesară “pentru a proteja oamenii care au fost victime ale intimidării şi genocidului” – adică pe cei a căror primă sau singură limbă este rusa – în estul Ucrainei.

BVB | Știri BVB
HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (16/01/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - EBH2OTL2 este sold-out

CONPET SA (COTE) (16/01/2026)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele preliminare 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (16/01/2026)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni ELMA