International

Rusia acuză Ucraina că a tras asupra unor platforme de foraj în Marea Neagră

  • Forțele armate ucrainene au atacat instalațiile de foraj ale companiei de petrol și gaze Chornomornaftogaz din Simferopol, afirmă „șeful” Crimeei Serghei Aksyonov.

 

Autorităţile ruse au acuzat luni forţele ucrainene că au tras asupra unor platforme de foraj de hidrocarburi în Marea Neagră, în largul peninsulei Crimeea, rănind cel puţin cinci persoane, transmite AFP, potrivit Agerpres.

 

‘În această dimineaţă, inamicul a atacat platformele de foraj ale Cernomorneftegaz. Mă aflu în contact cu colegii noştri de la Ministerul Apărării şi (serviciile speciale) FSB, facem eforturi pentru a salva oameni’, a scris pe Telegram guvernatorul Serghei Aksionov, instalat de Moscova după anexarea Crimeii în 2014.

Potrivit lui Aksionov, 109 persoane se aflau în total pe trei platforme, iar 21 dintre ele au fost evacuate.

Conform aceleiaşi surse, prima platformă a fost cel mai serios lovită: ‘Acolo se aflau 12 persoane, cinci dintre ele au fost rănite, iar căutarea celorlalte continuă’.

Căutările se desfăşoară ‘cu participarea unor nave de patrulare şi a unor mijloace aeriene’, a adăugat Aksionov.

Olga Kovitidi, desemnată senatoare de Crimeea de către Moscova, a declarat pentru agenţia Ria Novosti că nu au existat victime pe celelalte două platforme.

Puţin mai devreme, deputatul ucrainean Oleksii Honcearenko a confirmat că a fost vorba despre atacuri cu rachete, au relatat dpa şi EFE. ‘Atacul cu rachete împotriva platformelor a redus producţia rusă de gaz în Marea Neagră’, a scris el pe Telegram, citat de EFE.

Platformele sunt situate la circa 100 km de Odesa şi la 150 km de peninsula Crimeea, pe platoul Mării Negre.

Compania Cernomorneftegaz, naţionalizată în 2014 de autorităţile proruse din Crimeea, exploatează mai multe zăcăminte de petrol şi gaz în Marea Neagră şi în Marea Azov.

Potrivit AFP, atacul de luni a fost primul raportat contra unei infrastructuri offshore de hidrocarburi în Crimeea de la debutul invaziei ruse în Ucraina în februarie.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

3 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

3 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

6 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More