International

Rusia acuză Ucraina că şantajează Ungaria şi Slovacia prin blocarea tranzitului ţiţeiului furnizat de Lukoil

Rusia a acuzat miercuri Ucraina că şantajează Ungaria şi Slovacia prin blocarea tranzitului ţiţeiului de la compania petrolieră rusă Lukoil prin conducta Drujba către cele două ţări din Europa Centrală, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Decizia regimului Zelenski de a opri transportul petrolului către Ungaria şi Slovacia demonstrează încă o dată incapacitatea Kievului de a negocia şi înclinaţia sa pentru şantajul ordinar”, a declarat Andrei Nastasin, unul din purtătorii de cuvânt ai Ministerului rus de Externe.

El a adăugat că tranzitul resurselor energetice prin Ucraina “a devenit o pârghie de manipulare pentru regimul de la Kiev, ale cărui acţiuni în această direcţie sunt încurajate de Occident”.

Potrivit lui Nastasin, “protectorii lui Zelenski şi-au stabilit obiectivul de a rupe definitiv cooperarea energetică a Rusiei cu acele ţări europene care sunt încă ghidate de propriile lor interese naţionale şi de considerente economice raţionale”.

Diplomatul rus a atras atenţia asupra faptului că “noua escaladare a presiunii juridice împotriva Lukoil” a coincis cu o serie de iniţiative diplomatice de la Budapesta pentru rezolvarea rapidă a conflictului din Ucraina şi cu refuzul Ungariei şi Slovaciei de a sprijini noi sancţiuni din partea Uniunii Europene la adresa Rusiei.

Amintind că Ucraina este o ţară candidată la aderarea la UE, el a subliniat că Kievul, “prin acţiunile sale nebuneşti, ameninţă securitatea energetică a două state membre ale Uniunii Europene şi, de altfel, a altor ţări membre şi candidate”.

Marţi, guvernul ungar a cerut Comisiei Europene să ia măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită din nou tranzitul ţiţeiului furnizat de Lukoil către Ungaria şi Slovacia şi a chestionat lipsa de acţiune a Bruxellesului din ultima săptămână.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More