Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMihail Mişustin/ Sursa foto: twitter.com/GovernmentRF
Rusia a recunoscut vineri că se înregistrează o creştere a presiunii sancţiunilor impuse de Occident în pofida efectului negativ al restricţiilor economice chiar asupra ţărilor care promovează o astfel de politică, transmite EFE, potrivit Agerpres.
”Situaţia se modifică rapid. Occidentul colectiv sporeşte presiunea sancţiunilor împotriva Rusiei şi Belarusului, în pofida faptului că promotorii lor sunt afectaţi de consecinţele negative ale acestei politici”, a declarat premierul rus Mihail Mişustin, în Kârgâzstan, citat de agenţia oficială rusă RIA Novosti.
Într-o intervenţie în Consiliul Interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice (UEE, din care fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Rusia), Mişustin a evidenţiat rolul acestei organizaţii într-un moment în care sistemul economic şi comercial global este zguduit de la temelie.
”Statele occidentale încearcă să acuze ţara noastră de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor”, a susţinut el.
Mişustin a spus că ”sancţiunile antiruse” au agravat tendinţele negative globale, în contextul în care băncile şi instituţiile financiare au încetat să mai acorde credite şi să mai asigure contractele de vânzare de alimente şi fertilizant din Rusia.
Premierul rus a mai susţinut că, din punct de vedere alimentar, ţările membre ale UEE se află în avantaj.
”Am atins un înalt nivel de autosuficienţă în privinţa principalelor produse agricole”, a declarat şeful guvernului rus, care a adăugat că UEE este unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
Autoritățile române și cele din Republica Moldova au semnat, luni, la Chișinău, memorandumul de parteneriat…
Autoritatea de reglementare a pieței din China a declarat luni că Nvidia a încălcat legea…
Abrogarea obligației administratorului SGR de a vinde minimum 50% din materialele reciclabile prin Bursa Română…
This website uses cookies.
Read More