Categories: Fără categorie

Rusia: Aleksei Navalnîi a fost transferat înapoi de la spital în colonia penitenciară Pokrov

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost adus înapoi în colonia penitenciară Pokrov, de unde fusese transferat la mijlocul lui aprilie la un spital penitenciar după ce a ţinut greva foamei, au anunţat luni apropiaţi ai săi şi autorităţile ruse, transmit AFP şi Reuters.

“Bloggerul Navalnîi a fost transferat către colonia penitenciară Pokrov”, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor penitenciare ruse FSIN, citat de agenţia TASS. Informaţia a fost confirmată pe Twitter de echipa opozantului, potrivit Agerpres.

Navalnîi este închis de mai multe luni într-o colonie penitenciară, la circa 100 km est de Moscova. El a fost arestat pe 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova, la revenirea în ţară după ce a fost tratat în Germania în urma tentativei de asasinare cu agentul neurotoxic Noviciok, din august anul trecut.

Disidentul, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, a denunţat ca motivate politic acuzaţiile de fraudă datând din 2014 pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi jumătate, verdict criticat de altfel şi pe plan internaţional.

Serviciile penitenciare ruse au anunţat la 19 aprilie că au decis să-l transfere pe Navalnîi, care era de trei săptămâni în greva foamei, la un spital pentru deţinuţi, apreciind că starea sa de sănătate este “satisfăcătoare”. Potrivit aceleiaşi surse, “cu acordul pacientului, i s-a prescris o terapie pe bază de vitamine”. Navalnîi anunţase la 31 martie că încetează să mai mănânce în semn de protest pentru că i se refuză accesul la un medic din afara închisorii, în care să aibă încredere şi care să-l trateze pentru dureri acute de spate.

Articole recente

Christine Lagarde (BCE): Obiectivul privind inflaţia a fost atins, dar se menţin incertitudinile

Banca Centrală Europeană şi-a îndeplinit obiectivul privind ţinerea sub control a preţurilor, dar incertitudinile persistă…

12 minute ago

Turcia elimină taxele suplimentare asupra unor importuri din SUA

Turcia a eliminat taxele vamale suplimentare asupra unor importuri din Statele Unite, au anunțat luni…

15 minute ago

Decizia finală de investiție pentru proiectul DN AGRAR și BSOG de producție de biometan – așteptată anul viitor

Decizia finală de investiție pentru proiectul DN AGRAR și BSOG pentru o unitate de producție…

o oră ago

Dedeman anunță oficial extinderea în Republica Moldova

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100%…

o oră ago

”Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta” – e-mail de ameninţare trimis la mai multe unităţi de învăţământ şi medicale din Bucureşti

Autorităţile au demarat verificări în mai multe unităţi de învăţământ, dar şi medicale din Bucureşti,…

o oră ago

Safetech anunță participarea în calitate de subcontractant în contractul-cadru FREIA al Comisiei Europene

Conducerea Safetech Innovations a anunțat participarea, în calitate de subcontractant, într-un consorțiu condus de Ernst…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More