International

Rusia angajează noi urmăriri penale împotriva opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi

Rusia a angajat noi urmăriri penale împotriva lui Aleksei Navalnîi, a anunţat vineri opozantul care execută deja o pedeapsă de 19 ani de închisoare, în timp ce Moscova îşi înăspreşte represiunea împotriva oricărei disidenţe de la începutul ofensivei sale în Ucraina, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Carismatic militant anticorupţie şi criticul nr.1 împotriva Kremlinului, Navalnîi scăpase ca prin urechile acului de moarte după ce a fost otrăvit în august 2020 cu agent neurotoxic de tip militar, aflându-se timp de mai multe luni în convalescenţă în Germania.

Arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa la Moscova, Aleksei Navalnîi, 47 de ani, a fost condamnat de atunci la pedepse grele, între care ultima – în august – la 19 ani de închisoare pentru “extremism”.

Autorităţile îl acuză acum de “vandalism”, ceea ce i-ar putea adăuga trei ani de detenţie pedepsei sale, a afirmat el, citând o scrisoare a Comitetului de anchetă rus pe care a primit-o în închisoare.

“Ei lansează o nouă procedură penală împotriva mea la fiecare trei luni”, a denunţat el pe reţelele de socializare.

“Niciodată un deţinut, plasat în izolare de peste un an, nu a avut o viaţă socială şi politică atât de bogată”, a ironizat opozantul.

Navalnîi comunică în special prin mesaje transmise avocaţilor săi, difuzate apoi pe Internet, mai ales pentru a denunţa invazia în Ucraina şi a-i îndemna pe ruşi să continue să “reziste” Kremlinului.

De peste doi ani şi jumătate, Aleksei Navalnîi alternează sejururile la izolare cu condiţii de detenţie mai mult sau mai puţin stricte, decizii ale administraţiei penitenciare pe care le condamnă de fiecare dată.

Timpul petrecut după gratii a avut deja consecinţe asupra sănătăţii sale, altădată în bună condiţie fizică, Navalnîi apare astăzi slăbit şi îmbătrânit.

Rusia se confruntă de mai mulţi ani cu o represiune crescândă a vocilor critice, represiune care s-a accelerat puternic după începerea invaziei în Ucraina în februarie 2022.

Aproape toţi opozanţii de anvergură au fost încarceraţi sau trimişi în exil, iar mii de ruşi simpli sunt urmăriţi pentru că şi-au exprimat dezacordul faţă de Kremlin, inclusiv pe reţelele de socializare.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More