International

Rusia anunţă un nou incendiu la un depozit de combustibil în apropierea Ucrainei după un atac cu dronă

Un mare incendiu a izbucnit la un depozit de combustibilului din sudul Rusiei, nu departe de Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, în urma unui atac cu dronă, a anunţat joi dimineaţă devreme agenţia oficială de presă rusă TASS, preluată de DPA, citând personalul de intervenţie, potrivit Agerpres.

Atacul a avut loc la rafinăria de petrol Ilski din oraşul cu acelaşi nume şi a provocat un incendiu la rezervorul ei, precizează agenţia rusă.

Un incident similar a avut loc cu o zi înainte în satul rusesc Volna, în apropiere de Crimeea.

Un depozit de combustibil a luat foc în Volna şi a afectat o suprafaţă de 1.200 metri patrati. Şi acolo, oficialii ruşi au dat vina pe un atac cu dronă ca fiind cauza. La periferia localităţii Volna se află un mare terminal pentru petrol şi produse petroliere, care sunt apoi expediate pe Marea Neagră.

Atacurile asupra obiectivelor de infrastructură din sudul Rusiei au devenit mai frecvente în ultimele zile, notează agenţia germană de presă.

În weekend, un rezervor de combustibil din Crimeea anexată de Rusia a fost aruncat în aer de un atac cu dronă. Şi în regiunea de vest a Rusiei Briansk în această săptămână două trenuri au deraiat după explozii atribuite de asemenea dronelor.

Atacurile sunt percepute ca o potenţială pregătire pentru o preconizată contraofensivă ucraineană vizând eliberarea teritoriului
aflat sub ocupaţia Rusiei.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More