Update articol:

Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul în Ucraina încă 2 ani(serviciul militar de informaţii lituanian)

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com
Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul în Ucraina “la intensitatea actuală” încă doi ani, a declarat joi şeful serviciului de informaţii militare lituaniene, Elegijus Paulavicius, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Cât timp va putea Rusia să poarte războiul va depinde şi de sprijinul faţă de armata rusă al unor state precum Iran, Coreea de Nord. Dar dacă priviţi la ce are Rusia astăzi, adică rezerve strategice, echipamente, muniţii, armament, ea îl poate duce la intensitatea actuală doi ani”, a estimat în faţa presei responsabilul lituanian.

Tot potrivit serviciilor secrete din Lituania, sisteme informatice ale acestei ţări au fost ţinta unor tentative de intruziune efectuate de hackeri cu legături cu Rusia şi China.

Aceleaşi servicii mai susţin că Rusia îşi va prioritiza eforturile pentru reconstruirea rapidă a capabilităţilor sale militare în zona baltică, unde se regăseşte şi Lituania, şi că Rusia se transformă într-un stat totalitar unde războiul îi permite preşedintelui Vladimir Putin să-şi consolideze puterea.

De asemenea, evaluarea serviciilor de informaţii lituaniene arată că Rusia foloseşte “lanţuri lungi de intermediari” pentru a achiziţiona tehnologii occidentale destinate unor scopuri militare.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (23/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (23/02/2026)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026