Securitate cibernetica

Rusia/atac cibernetic: Fără consecinţe încă ale războiului din Ucraina asupra campaniei electorale franceze

Războiul din Ucraina desfăşurat de Rusia, ai cărei hackeri au fost deja acuzaţi de ingerinţă electorală în străinătate, nu a condus până acum la vreun atac cibernetic major împotriva campaniei electorale din Franţa, a afirmat un responsabil din cadrul securităţii franceze, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Până în prezent, nu am constatat un atac masiv care să vizeze un anumit candidat sau campania electorală în general. Dar suntem pe poziţii”, a declarat Laurent Nunez, coordonatorul serviciilor de informaţii şi antiterorism, într-un interviu publicat duminică de Journal du dimanche.

În contextul în care Moscova se află izolată la nivel internaţional după invadarea Ucrainei, Parisul criticându-l virulent pe preşedintele Vladimir Putin, “cea mai mare prudenţă” rămâne la ordinea zilei în ce priveşte “eventuala manipulare a informaţiilor la adresa ţărilor occidentale, printre care Franţa”, a spus el.

Dar pentru moment, “din câte putem observa, războiul informaţional se concentrează asupra teatrului conflictului”, a adăugat Laurent Nunez, mai multe site-uri guvernamentale ucrainene fiind victimele unui atac cibernetic de amploare la mijlocul lui ianuarie.

Mii de documente interne din anturajul viitorului preşedinte Emmanuel Macron au fost difuzate pe internet chiar înainte de turul secund al alegerilor prezidenţiale din 2017. Potrivit cotidianului Le Monde şi cercetătorilor de specialitate, hackerii “Fancy Bear” (sau APT28), având legături cu serviciile de informaţii ruse, s-au aflat în spatele atacului.

Acelaşi grup a fost acuzat de serviciile americane de informaţii că a interferat în alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a-l favoriza pe Donald Trump, ales în cele din urmă. Zeci de mii de mesaje ale Partidului Democrat şi ale apropiaţilor candidatei sale Hillary Clinton au fost atunci postate online.

Guvernul german a fost, de asemenea, victima unui atac major în 2018, organizat potrivit presei germane de un alt grup de hackeri ruşi numit “Snake”, de asemenea legat de Moscova.

La sfârşitul anului 2021, Franţa a lansat Viginum, o structură guvernamentală responsabilă cu urmărirea ingerinţelor digitale străine.

“Toţi candidaţii la Elysée au fost văzuţi în februarie şi sensibilizaţi în problema atacurilor cibernetice”, a explicat Laurent Nunez, reamintind că la alegerile regionale din 2021 s-au dezvoltat “conturi false în care Franţa era prezentată ca un stat eşuat”.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More