International

Rusia avertizează că activitatea în creştere a NATO în Arctica ar putea duce la ”incidente neintenţionate”

Rusia a avertizat duminică împotriva activităţii în creştere a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Arctica şi a atenţionat asupra producerii de ”incidente neintenţionate” în regiune, informează TASS şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Recenta amplificare a activităţii NATO în Arctica constituie un motiv de îngrijorare. Un alt exerciţiu militar la scară largă al alianţei a avut loc recent în Norvegia. În opinia noastră, aceasta nu contribuie la securitatea regiunii”, a declarat ambasadorul rus pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Nikolai Korciunov, reprezentantul Rusiei în Consiliul Arctic.

Potrivit lui Korciunov, o astfel de activitate sporeşte riscul de “incidente neintenţionate”, care, alături de riscurile la adresa securităţii, ar putea aduce de asemenea prejudicii grave ecosistemului zonei arctice.

Korciunov nu a precizat la ce tip de incident se referă.

În martie, Finlanda şi Suedia, care iau amândouă în calcul posibilitatea de a adera la NATO, au participat în Norvegia la amplul exerciţiu militar al acestei organizaţii militare conduse de SUA, Cold Response 2022, alături de 25 de ţări membre ale organizaţiei. Programat cu multă vreme în urmă, exerciţiul a vizat testarea capacităţii aliaţilor de a se apăra în caz de agresiune, în condiţii de frig accentuat şi într-un mediu dificil, o capacitate a cărei relevanţă a fost evidenţiată de ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei.

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat săptămâna aceasta NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică. Medvedev s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică “liberă de nuclear”, regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

35 de minute ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

44 de minute ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

59 de minute ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

2 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More