International

Rusia avertizează SUA să înceteze înarmarea Ucrainei

Rusia a transmis Statelor Unite o notă diplomatică în care susţine că vor exista ”consecinţe imprevizibile” dacă Washingtonul continuă să transfere arme Ucrainei, avertisment dezvăluit după ce preşedintele american Joe Biden a aprobat un nou ajutor militar prin care extinde tipurile de arme oferite armatei ucrainene, relatează vineri publicaţia Washington Post, care afirmă că a consultat respectiva notă, potrivit Agerpres.

”Îndemnăm Statele Unite şi aliaţii lor să înceteze militarizarea iresponsabilă a Ucrainei, care determină consecinţe imprevizibile pentru securitatea regională şi internaţională”, se arată în documentul transmis de Moscova către Departamentul de Stat al SUA prin intermediul ambasadei Rusiei la Washington.

Rusia acuză astfel Statele Unite şi aliaţii acestora că prin livrările de arme către Ucraina ”alimentează conflictul” şi încalcă ”principii riguroase” care guvernează transferul de arme în zonele de conflict.

Rusia protestează de asemenea faţă de faptul că Washingtonul exercită presiuni asupra altor state să transfere către Ucraina arme de producţie sovietică cu care armata ucraineană este familiarizată, cum este cazul rachetelor antiaeriene S-300 oferite recent de Slovacia.

Moscova a avertizat anterior că va considera drept ţinte legitime transporturile de arme oferite Ucrainei. Totuşi, până în prezent Rusia nu a lansat atacuri directe asupra acestor transporturi, organizate de altfel în mare secret, atacând în schimb depozite unde armata ucraineană stochează arme şi muniţii.

Pe de altă parte, un atac al Rusiei asupra acestor transporturi în ţările vecine Ucrainei membre ale NATO sau asupra bazelor din aceste ţări unde sunt descărcate respectivele echipamente înainte de a fi transportate pe cale terestră în Ucraina ar putea declanşa activarea articolului 5 din tratatul Alianţei.

Nota transmisă de Rusia este datată cu ziua de marţi, înainte ca miercuri preşedintele Joe Biden să anunţe un nou ajutor militar american destinat armatei ucrainene şi care cuprinde ”noi capabilităţi adaptate asaltului de anvergură pe care aşteptăm ca Rusia să-l lanseze în estul Ucrainei”.

Noul ajutor militar, în valoare de circa 800 de milioane de dolari, ridică la 3,2 miliarde de dolari asistenţa militară oferită de SUA armatei ucrainene pentru a face faţă invaziei ruse. Dacă ajutoarele anterioare s-au axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, de data aceasta noul ajutor include, în plus faţă de acesta, şi armament greu, precum blindate şi obuziere.

Pe lista cu acest nou ajutor militar se regăsesc 11 elicoptere Mi-17, 300 de drone Switchblade, 18 obuziere de calibrul 155 mm, 200 de transportoare blindate M113, 10 radare anti-artilerie, 500 de rachete anti-tanc Javelin şi 30.000 de seturi individuale de veste antiglonţ, căşti de protecţie şi milioane de unităţi de muniţii.

Statele Unite au oferit până în prezent Ucrainei circa 7.000 de rachete Javelin, circa o treime din stocul armatei americane, astfel că aceasta riscă să nu dispună de o cantitate adecvată de arme antitanc în cazul unui conflict, potrivit unui studiu elaborat de Centrul pentru Studii Internaţionale Strategice.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More