Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRusia a cerut o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe data de 11 iulie, privind distrugerea celor două gazoducte Nord Stream din Marea Baltică anul trecut, la care insistă că trebuie să fie prezenţi reprezentanţi ai Danemarcei, Germaniei şi Suediei, transmite EFE, potrivit Agerpres.
“Solicităm o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema Nord Stream pentru 11 iulie”, a declarat ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, pe canalul său Telegram. “Vom da o nouă lovitură liniei occidentalilor care susţin că se acordă suficientă atenţie investigaţiei acestei infracţiuni în Danemarca, Germania şi Suedia şi că nu sunt necesare eforturi internaţionale pentru a găsi autorii”, a spus el.
Polianski a explicat că Rusia a cerut preşedinţiei britanice prin rotaţie a Consiliului de Securitate al ONU să invite reprezentanţi ai acestor trei ţări la întâlnire.
În luna mai, Rusia i-a convocat pe ambasadorii Germaniei, Danemarcei şi Suediei pentru a-şi exprima protestul puternic faţă de presupusa lipsă de rezultate din investigaţiile naţionale privind sabotajul care a avut loc în septembrie 2022 la cele două gazoducte Nord Stream din Marea Baltică.
Moscova a protestat totodată faţă de lipsa unui răspuns la solicitările prim-ministrului rus Mihail Mişustin ca cele trei ţări să permită companiei ruse de gaze Gazprom, operatorul conductei, să participe la anchetă.
Rusia a dat vina pe ţările “anglo-saxone”, conduse de SUA, pentru acest sabotaj, pe care l-a descris drept “terorism internaţional”.
În total, au fost localizate două scurgeri în fiecare conductă de gaze (ambele scoase din funcţiune), două în zona daneză şi două în zona suedeză, toate în apele internaţionale, pe care guvernele afectate le-au descris curând drept sabotaj şi au menţionat că par a fi fost comise de un actor statal.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More