International

Rusia condiţionează o întâlnire dintre Putin şi Zelenski de încheierea unui acord

Rusia a insistat miercuri că este dispusă să organizeze un summit între preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar a precizat că nu trebuie să fie o “întrevedere de dragul întrevederii”, ci o reuniune care să ducă la încheierea unui acord între cele două părţi după războiul declanşat în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia de presă EFE, potrivit Agerpres.

“Preşedintele nostru a declarat în repetate rânduri că nu ar avea nimic împotriva unei astfel de întrevederi. Totuşi, astfel de întâlniri nu ar trebui să aibă loc doar de dragul întâlnirii. Trebuie să se ajungă mai întâi la un acord”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, după întâlnirea de miercuri la Moscova cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

Un summit între cei doi preşedinţi ar trebui să devină un contact la vârf pentru încheierea acordurilor convenite în cadrul negocierilor dintre delegaţiile celor două ţări, a spus Serghei Lavrov, potrivit oficiosului rusesc Izvestia.

Lavrov a acuzat autorităţile ucrainene că cer negocieri şi întâlniri fără a fi dispuse să perfecteze vreo înţelegere, conform EFE.

Ministrul rus a denunţat că Ucraina a refuzat până acum să respecte Acordurile Minsk, convenite în 2015, destinate să pună capăt conflictului militar dintre separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi guvernul central de la Kiev, deşi aceste acorduri au fost anulate prin invazia Rusiei în Ucraina.

“Au spus că îşi vor respecta promisiunile, dar nu au făcut-o. Am învăţat lecţia. Preferăm să avem discuţii concrete”, a spus Lavrov, care a amintit că în prezent între Moscova şi Kiev se poartă negocieri prin videoconferinţă.

Anterior, şeful diplomaţiei ruse lăsase să se înţeleagă că aceste discuţii “sunt aproape” de un acord cu Ucraina privind garanţiile de securitate pe care le cere Moscova.

În conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu Cavusoglu, Lavrov a insistat că obiectivul Moscovei continuă să fie demilitarizarea Ucrainei.

Ministrul turc de externe a afirmat din nou disponibilitatea ţării sale de a organiza un summit între Putin şi Zelenski.

“Liderii trebuie să ia decizii atunci când se ajunge la un consens. În acest moment, am dori să organizăm o astfel de întâlnire. Le-am spus şi ucrainenilor”, a spus Cavusoglu, care se va întâlni joi la Kiev cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

Dar cum a relatat Izvestia, Lavrov a declarat că la întrevederea sa cu omologul său turc nu a fost discutată o posibilă întâlnire între Putin şi Zelenski.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

15 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

15 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

15 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

16 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

16 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More