Update articol:

Rusia consideră că este “complicat” să se prelungească acordul privind exporturile de cereale ucrainene

Sursa foto: pixabay.com
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a calificat joi drept “complicate” negocierile pentru prelungirea acordului care a permis reluarea exporturilor de cereale ucrainene, în ciuda ofensivei Moscovei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Lavrov a declarat că, “dacă acordul este aplicat pe jumătate, atunci chestiunea prelungirii sale devine mai degrabă complicată”, precizând că prevederile înţelegerii care trebuiau să fie în favoarea Rusiei nu au fost “deloc” aplicate.

“Nu putem prelungi decât ceea ce se aplică deja”, a insistat el, în cadrul unei conferinţe de presă după o întâlnire la Moscova cu omologul său saudit, Faisal bin Salman Al Saud.

“Iniţiativa privind exportul de cereale pe Marea Neagră”, denumirea oficială a acordului privind exporturile de cereale ucrainene din porturile Ucrainei, rezultă dintr-un pact încheiat la 22 iulie şi care a permis atenuarea crizei alimentare mondiale provocate de atacul rus din Ucraina.

Vital pentru aprovizionarea alimentară la nivel mondial, acordul a fost prelungit la mijlocul lunii noiembrie pentru cele patru luni de iarnă şi expiră la 18 martie.

Ucraina a făcut apel marţi la eforturi internaţionale pentru a menţine deschise căile maritime în Marea Neagră, folosite pentru transportul cerealelor sale, iar secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut în timpul G20, la începutul lunii martie, ca Rusia să reînnoiască acordul.

În schimb, Rusia se plânge că partea din acord care trebuia să îi permită să exporte îngrăşăminte fără sancţiuni occidentale nu este pe deplin respectată, în opinia sa.

“Colegii noştri occidentali, SUA, UE, declară patetic că nicio sancţiune nu vizează produsele alimentare şi îngrăşămintele, însă asta nu este o poziţie onestă”, a afirmat Lavrov.

“Sancţiunile le interzic navelor ruse care transportă cereale şi îngrăşăminte să intre în porturile corespunzătoare (şi) le interzic navelor străine să intre în porturi ruse pentru a recupera aceste încărcături”, a afirmat el.

“Preţul asigurărilor (pentru nave) a crescut de patru ori din cauza sancţiunilor”, a adăugat Lavrov.

BVB | Știri BVB

MedLife S.A. (M) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare: 30 iulie - 28 august 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (28/07/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21.07.2025 - 25.07.2025

IAR SA Brasov (IARV) (28/07/2025)

Convocare AGAE 01.09.2025