International

Rusia critică AIEA după vizita directorului general Rafael Grossi la centrala nucleară din Kursk

Rusia a declarat miercuri că dorea ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să adopte o poziţie “mai obiectivă şi mai clară” privind siguranţa nucleară, a doua zi după ce şeful agenţiei a vizitat o centrală nucleară rusă din regiunea unde forţele ucrainene derulează o ofensivă pe teritoriul său, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Şeful AIEA, Rafael Grossi, a efectuat marţi o vizită la centrala nucleară din Kursk şi a avertizat în privinţa pericolului un accident nuclear grav. El a spus că a inspectat pagubele provocate de o lovitură de dronă, pentru care Rusia a acuzat Ucraina, dar nu a spus cine a fost responsabil.

Agenţia rusă de ştiri RIA a citat-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, care a declarat într-un interviu pentru un post de radio că Moscova şi-ar fi dorit ca AIEA să se pronunţe mai clar în chestiuni de siguranţă nucleară, deşi a negat că cere ca agenţia să aibă o poziţie prorusă.

“Vedem atât evaluările, cât şi activitatea acestei structuri (AIEA), dar de fiecare dată vrem o exprimare mai obiectivă şi mai clară a poziţiei acestei structuri”, a spus Zaharova.

“Nu în favoarea ţării noastre, nu în favoarea confirmării poziţiei Moscovei, ci în favoarea faptelor cu un scop specific: asigurarea siguranţei şi prevenirea dezvoltării unui scenariu pe o cale catastrofală, spre care regimul de la Kiev împinge pe toată lumea”, a spus ea.

Ucraina nu a răspuns acuzaţiilor ruse că a atacat o centrala nucleară din regiunea Kursk. Luptele între forţele ucrainene care au pătruns în regiune pe 6 august şi cele ruse de apărare au loc la circa 40 km de centrala nucleară.

Grossi a spus în timpul vizitei că centrala, construită după un design sovietic, este în mod special vulnerabilă pentru că – spre deosebire de alte centrale – nu dispune de un dom de izolare care ar putea oferi protecţie în eventualitatea unor lovituri de drone, rachete sau artilerie.

Când un jurnalist i-a cerut să condamne “o provocare nucleară” a Ucrainei, Grossi a răspuns: “Din nou, să acuz o parte sau alta este ceva ce eu, în calitate de director general al AIEA, trebuie să iau extrem de în serios. Dar este evident că nu poţi separa ceea ce am văzut de recenta activitate militară pe care am văzut-o”.

AIEA a îndemnat ambele părţi de-a lungul războiului lor de 30 de luni să se abţină de la a lupta în zona centralelor nucleare pentru a evita un incident catastrofal.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

22 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

23 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

25 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

26 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

29 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

44 de minute ago

This website uses cookies.

Read More