Categories: Fără categorie

Rusia: Foşti poliţişti acuzaţi că au înscenat un jurnalist pentru trafic de droguri susţin că sunt nevinovaţi

Patru foşti poliţişti ruşi suspectaţi că au fabricat acuzaţii de trafic de droguri împotriva unui jurnalist de investigaţii au declarat joi că sunt nevinovaţi, în prima zi a procesului dintr-un dosar devenit simbol al derivelor poliţiei în Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În urmă cu an şi jumătate, arestarea lui Ivan Golunov a mobilizat puternic societatea civilă şi a evidenţiat corupţia forţelor de ordine, care reprezintă un stâlp al sistemului condus de 20 de ani de Vladimir Putin.

Golunov, în vârstă de 37 de ani, a fost reţinut la începutul lui iunie 2019 la Moscova de poliţişti care pretindeau că au găsit importante cantităţi de droguri în rucsacul său şi în apartamentul său.

Fapt rarisim, jurnalistul a fost în cele din urmă disculpat şi eliberat cinci zile mai târziu, după o mobilizare excepţională a media şi chiar a unor figuri din elita rusă.

Cei cinci poliţişti care l-au arestat au fost demişi şi apoi arestaţi la sfârşitul lui ianuarie.

Ei sunt urmăriţi pentru “abuz de putere”, “falsificare” de probe, “trafic de droguri”, apartenenţă la un “grup infracţional organizat” şi riscă mai mulţi ani de închisoare.

Joi, un purtător de cuvânt al procurorului, citat de agenţia de ştiri TASS, i-a acuzat că au obţinut ilegal “cocaină şi mefedronă” pe care le-au ascuns apoi în apartamentul jurnalistului.

Presupusul creier al operaţiunii şi fostul şef al brigăzii de stupefiante din vestul Moscovei, Igor Liahoveţ, s-a apărat, afirmând că a acţionat “legal şi justificat”.

Unul dintre acuzaţi, care a acceptat să depună mărturie, a fost condamnat în februarie la arest la domiciliu, în timp ce ceilalţi patru au rămas în detenţie provizorie şi resping acuzaţiile.

Doi înalţi responsabili au fost de asemenea demişi după acest scandal de preşedintele Vladimir Putin.

Sunt măsuri inedite în Rusia, unde forţele de ordine sunt adesea acuzate că pun la cale acuzaţii de trafic de droguri pentru a se debarasa de vocile critice sau pentru a-şi realiza cota de arestări.

Reputat pentru anchetele sale asupra corupţiei de la primăria din Moscova sau a neregulilor din sectoare precum microcreditarea sau pompele funebre, Golunov lucrează în Rusia pentru site-ul de informaţii independent Meduza, a cărui redacţie se află la Riga, în Letonia.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

32 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

50 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

51 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More