International

Rusia înăspreşte restricţiile împotriva ”agenţilor străini”

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi a organizaţiilor desemnate drept “agenţi străini”, un termen folosit de Moscova pentru a reprima criticii Kremlinului, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Duma, camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat că acest nou text va face posibilă “apărarea intereselor şi asigurarea securităţii Federaţiei Ruse”.

Legea privind “agenţii străini” a fost introdusă în 2012. Treptat, ea a fost folosită împotriva organizaţiilor pentru drepturile omului şi a mass-media, iar din 2020 împotriva persoanelor.

Potrivit Ministerului rus al Justiţiei, circa 130 de persoane şi tot atâtea organizaţii sunt recunoscute în Rusia drept “agenţi străini”.

La sfârşitul anului 2021, organizaţia Memorial, pilon al apărării drepturilor omului şi ale victimelor crimelor comise de regimul sovietic, a fost interzisă pentru că nu şi-a indicat sistematic statutul de “agent străin”.

“Agenţii străini” sunt obligaţi să efectueze proceduri administrative greoaie şi să indice acest statut în toate publicaţiile lor, în special pe reţelele de socializare, în caz contrar riscând amenzi sau interdicţii.

Conform noii legi, adoptate miercuri, “agenţilor străini” li se va interzice de acum să predea în şcolile publice, să producă “informaţii” destinate minorilor şi să primească fonduri publice.

În plus, unei persoane sau organizaţii i se poate impune acest statut dacă se află sub “influenţă străină”. Până în prezent, o persoană sau o organizaţie trebuia să desfăşoare “activităţi politice” şi să primească fonduri sau alte forme de sprijin din străinătate pentru a i se impune acest statut.

Legea defineşte “influenţa străină” drept obţinerea de sprijin financiar, organizaţional sau tehnic, sau de a fi supus unei “presiuni” din străinătate.

Textul de lege a fost adoptat în cea de-a treia şi ultimă lectură. Legea trebuie validată de Consiliul Federaţiei, camera superioară a Parlamentului rus, apoi semnată de preşedintele Vladimir Putin, în general o formalitate. Este de aşteptat să intre în vigoare la 1 decembrie, a precizat Duma. 

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

13 minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

20 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

23 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

26 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

47 de minute ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More