International

Rusia, interesată de inspectarea scuturilor antirachetă, dar cere retragerea trupelor americane din estul Europei

Rusia este dispusă să discute cu SUA asupra propunerii ca cele două ţări să efectueze reciproc inspecţii în baze de rachete, se arată în răspunsul Rusiei la contra-propunerile făcute de Washington către Moscova, care în decembrie a transmis SUA şi NATO un set de cereri privind arhitectura de securitate europeană.

Potrivit agenţiei RIA, citată de Reuters, MAE rus a transmis joi disponibilitatea Moscovei de a discuta cu Washington despre inspecţii la unele dintre facilităţile militare din partea europeană a Rusiei, în schimbul inspectării de către Rusia a scuturilor americane antirachetă din Polonia şi România.

Moscova a insistat însă asupra cererii sale privind ”retragerea tuturor forţelor şi armamentelor americane desfăşurate în Europa Centrală şi de Est, în Europa de Sud-Est şi în ţările baltice” şi aşteaptă de asemenea propuneri din partea occidentalilor în vederea ”renunţării la orice viitoare extindere a NATO”, consemnează AFP, potrivit Agerpres.

De asemenea, Rusia a comunicat SUA că precondiţiile sale pentru o dezescaladare a crizei ucrainene includ sistarea livrărilor de arme către Ucraina, recuperarea tuturor armelor deja livrate acestei ţări de către Occident şi respectarea de către Kiev a dispoziţiilor acordurilor de pace de la Minsk.

În caz de respingere a cererilor Rusiei privind securitatea europeană, aceasta a ameninţat în răspunsul transmis Washingtonului că va reacţiona, inclusiv prin ”măsuri cu caracter militar şi tehnic”. ”În lipsa disponibilităţii părţii americane pentru o înţelegere asupra garanţiilor juridice ferme pentru securitatea noastră (…), Rusia va fi obligată să reacţioneze, în special prin implementarea unor măsuri cu caracter militar şi tehnic”, menţionează MAE rus.

Acesta nu precizează la ce măsuri se referă, dar oficialii ruşi au sugerat anterior că ”măsurile tehnico-militare” ar putea include desfăşurări de trupe şi de rachete, scrie Reuters.

Moscova a asigurat totuşi Washingtonul în răspunsul transmis că nu are nicio intenţie să invadeze Ucraina, deşi are masate la graniţa acesteia importante forţe militare.

Rusia salută disponibilitatea SUA ”de a lucra aprofundat asupra măsurilor de control al armamentelor şi reducerea riscurilor”, dar convenirea acestor măsuri se poate face numai dacă principalele exigenţe ale Rusiei sunt de asemenea abordate, se mai arată în răspunsul Moscovei.

”Propunerile ruse sunt un ansamblu global şi trebuie studiate ca un ansamblu, fără a exclude unele dintre componentele sale”, conchide MAE rus, acuzând că ”partea americană nu a dat un răspuns constructiv elementelor esenţiale din proiectul de tratat cu SUA elaborat de partea rusă asupra garanţiilor de securitate”.

Odată cu comasarea de trupe la graniţa ucraineană, Rusia a înaintat Statelor Unite şi NATO în luna decembrie o ceea ce a numit a fi două proiecte de tratate care conţin serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană. Printre acestea se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, solicitări respinse de Washington, care a propus în schimb Moscovei măsuri de dezarmare şi sporire a încrederii reciproce, cum ar fi de pildă să asigure Rusia prin inspecţii că în bazele pentru scuturile antirachetă din România şi Polonia nu sunt amplasate rachete Tomahawk.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

2 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

2 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

3 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

3 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More