International

Rusia îşi modernizează cinci instalaţii nucleare din apropierea graniţelor cu Europa (imagini din satelit)

Imagini din satelit arată că Rusia şi-a extins şi modernizat cel puţin cinci instalaţii nucleare în apropierea graniţelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obţinute de la Planet Labs, potrivit The Kyiv Independent.

Una dintre cele mai notabile evoluţii se înregistrează în Kaliningrad, unde baza militară rusă, despre care există suspiciuni în Occident că ar adăposti arme nucleare, a trecut printr-o reconstrucţie semnificativă.

Imaginile realizate în mai 2025 arată adăugarea unui gard triplu, unor clădiri noi şi unor echipamente avansate de comunicaţii. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, declarase anterior că aici ar putea fi depozitate până la 100 de focoase nucleare tactice.

Kaliningrad, exclavă rusă militarizată între Polonia şi Lituania, reprezintă o preocupare majoră pentru NATO din cauza sistemelor sale avansate de rachete şi a infrastructurii nucleare în expansiune.

Baza Osipovici din Belarus, un fost depozit de arme nucleare sovietic, este, de asemenea, în curs de renovare. Imagini din satelit arată noi instalaţii de apărare antiaeriană şi o platformă de încărcare modernizată pentru logistica feroviară.

În Novaia Zemlia, arhipelag îndepărtat din Arctica, asociat de mult timp cu testele nucleare din perioada sovietică, au apărut mai multe clădiri noi, consolidând rolul său de potenţial loc de desfăşurare a viitoarelor activităţi de testare.

Conform imaginilor, în Peninsula Kola, în apropierea graniţelor cu Finlanda şi Norvegia, Rusia a construit aproximativ 50 de buncăre de depozitare pentru rachete balistice care pot fi lansate de pe submarine şi un debarcader specializat pentru încărcarea acestor rachete.

Ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, a reacţionat la publicarea acestor imagini, afirmând că Stockholmul “monitorizează îndeaproape” capacităţile nucleare ale Rusiei. “Ştim despre asta şi urmărim situaţia de mult timp. Vorbim despre investiţii ruseşti în capacităţi nucleare şi despre implementarea noii sale doctrine”, a remarcat el.

Suedia a aderat oficial la NATO în martie 2024, după decenii de nealiniere, invocând ca motiv principal escaladarea ameninţărilor ruseşti.

Kremlinul a recurs în repetate rânduri la ameninţări nucleare pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei şi a ţărilor occidentale de la începutul invaziei sale pe scară largă în februarie 2022, notează The Kyiv Independent.

Pe 5 martie 2023, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a anunţat intenţia de a desfăşura arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, susţinând că ar fi o ripostă la presupuse planuri ale Marii Britanii de a furniza Ucrainei muniţie cu uraniu sărăcit.

Pe 14 iunie 2023, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a anunţat că Belarus a început să primească primele arme nucleare tactice din Rusia.

Pe 26 mai 2025, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei, Oleg Ivaşcenko, a afirmat că, în pofida declaraţiilor lui Lukaşenko despre desfăşurarea de arme nucleare ruseşti pe teritoriul ţării sale, până în prezent nu există focoase nucleare în Belarus, notează publicaţia Liga.

În raportul său anual, SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute) semnalează reluarea cursei înarmărilor între puterile nucleare.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, apreciase anterior că Rusia ar putea ataca Alianţa Nord-Atlantică în cinci ani.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

55 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

58 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More