International

Rusia l-a convocat pe ambasadorul Germaniei pentru a denunţa tratamentul jurnaliştilor săi

Rusia l-a convocat vineri pe ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, pentru a denunţa tratamentul jurnaliştilor ruşi în această ţară şi a-l informa pe diplomatul german despre ”măsurile de represalii”, au anunţat agenţiile de presă ruse, potrivit AFP.

”Ambasadorul german este convocat vineri la Ministerul Afacerilor Externe rus”, a indicat diplomaţia rusă, citată de agenţiile TASS şi RIA Novosti.

”El va fi informat despre măsurile de represalii după persecutarea jurnaliştilor ruşi în Germania”, conform aceloraşi surse, precizează Agerpres.

La începutul lunii iunie, Germania a refuzat să prelungească viza de şedere pentru Serghei Feoktistov, şeful biroului local al grupului media Rossia Segodnia, şi i-a ordonat să părăsească teritoriul german până la 19 august.

Rusia a anunţat ulterior că paşapoartele soţiei şi fiicei lui Serghei Feoktistov fuseseră confiscate de autorităţile germane, în timp ce jurnalistului însuşi i-a fost refuzată intrarea în Germania după o recentă deplasare la Moscova.

”Autorităţile din Germania îşi continuă practica persecuţiilor sistematice contra jurnaliştilor ruşi acreditaţi în această ţară”, a denunţat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Ea a evocat ”presiuni administrative şi propaganda menite să provoace o atitudine umilitoare faţă de jurnaliştii ruşi”.

Tensiunile între Moscova şi ţările occidentale, în special Germania, au sporit de la începerea ofensivei ruse contra Ucrainei în februarie 2022.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

16 minute ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

25 de minute ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

2 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

3 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

3 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More