Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia nu are obiecţii faţă de aderarea Ucrainei la UE, întrucât aceasta din urmă nu este o alianţă militară, spre deosebire de NATO, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
”Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu la uniuni economice (…) Este treaba lor, a poporului ucrainean”, a declarat preşedintele rus în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.
”Spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară”, aşadar ”în ce priveşte integrarea lor economică, alegerea le aparţine” ucrainenilor, a lămurit Putin poziţia Rusiei pe acest subiect.
Totuşi, preşedintele rus a estimat că ”Ucraina se va transforma într-o semi-colonie” a ţărilor occidentale dacă aderă la UE. ”Este părerea mea”, a adăugat el.
Pe de altă parte, Putin a apreciat că după încheierea ”operaţiunii militare speciale”, adică a războiului declanşat de Rusia prin agresiunea asupra Ucrainei, relaţiile ruso-ucrainene se vor normaliza. ”Mai devreme sau mai târziu, situaţia va reveni la normal”, crede el.
Liderul de la Kremlin s-a arătat încrezător şi faţă de revenirea pe piaţa rusească a companiilor occidentale, mai ales europene, care s-au retras în urma sancţiunilor impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei.
El a insistat pe de altă parte că ofensiva militară rusă în Ucraina nu este cauza dificultăţilor economice mondiale, în special a creşterii preţurilor la energie, acestea fiind provocate de ”erorile sistemice” ale Occidentului, care îşi provoacă singur inflaţie prin ”tipărirea de bani”.
”Îi auzim pe toţi vorbind despre o pretinsă ”inflaţie a lui Putin” (…) Acesta este rezultatul erorilor sistemice ale administraţiei americane şi ale birocraţiei europene (…) Pentru ei, operaţiunea noastră este un colac de salvare care le permite să pună totul pe seama noastră”, a remarcat Putin.
Operaționalizarea Contrapărții Centrale (CCP) este și în interesul Ministerului Energiei, a spus, azi, Ministrul Energiei…
Multe din companiile din energie nu sunt afectate de păstrarea impozitului pe cifra de afaceri,…
Ministerul Energiei are în vedere cinci măsuri pe baza cărora preţul la energia electrică în…
Energia reprezintă un subiect de foarte mare interes și, în urma discuțiilor demarate, au fost…
Analiză Invergent: Cum am testat noul server DenseMax în scenarii reale de business și ce…
Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…
This website uses cookies.
Read More