International

Rusia “nu este interesată” de un dialog cu G20, consideră şefa diplomaţiei germane

Ministrul german al afacerilor externe, Annalena Baerbock, a criticat vineri Rusia care, în opinia sa, nu este “interesată” de un dialog cu G20, relatează AFP. Reacţia ei vine după ce şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a plecat de la o reuniune internaţională organizată pe insula Bali (Indonezia), potrivit Agerpres.

Plecarea lui Lavrov “subliniază încă şi mai clar că (acesta) nu este interesat de cooperarea internaţională şi nici de schimburile cu ceilalţi parteneri” din cadrul G20, a apreciat Baerbock, într-o declaraţie făcută în Bali şi retransmisă de televiziunea germană.

Ministrul rus de externe a părăsit mai devreme vineri sala în care avea loc reuniunea, într-un moment în care omoloaga sa germană tocmai critica Moscova în legătură cu războiul din Ucraina.

Serghei Lavrov a părăsit de asemenea o sesiune la care ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba avea cuvântul online, fiind absent şi în momentul în care secretarul de stat american Antony Blinken condamna Rusia, au indicat mai mulţi diplomaţi pentru France Presse.

În opinia Annalenei Baerbock, această atitudine demonstrează o lipsă totală de voinţă de cooperare din partea Moscovei.

“Faptul că ministrul rus de externe a parcurs o mare parte din tratative nefiind în sală, ci în afara ei, subliniază că nu există de fapt niciun milimetru de voinţă de cooperare din partea guvernului rus”, a insistat ea, referindu-se în special la “criza alimentară mondială”.

La reuniunea miniştrilor de externe din G20 din Indonezia, SUA şi aliaţii lor occidentali şi-au intensificat presiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Secretarul de stat american Antony Blinken şi omologul său rus s-au reunit pentru prima dată cu această ocazie după invazia rusă din februarie.

Potrivit şefei diplomaţiei germane, mesajul către Rusia al celorlalte 19 state participante la reuniune a fost “foarte clar”: “Părerile sunt divergente în ce priveşte evaluarea războiului de agresiune rus, dar majoritatea ţărilor au indicat clar că Rusia are responsabilitatea de a înceta imediat bombardamentele”, a punctat aceasta.

Germania, care deţine preşedinţia G7 până la sfârşitul acestui an, a lansat de asemenea “un nou apel presant către liderii ruşi de a elibera într-un sfârşit portul Odesa şi în susţinerea prezenţei Naţiunilor Unite la masa negocierilor cu privire la exportul de cereale, deoarece Naţiunile Unite sunt locul şi cadrul în care trebuie să acţionăm la nivel mondial”, a mai spus Annalena Baerbock.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

36 de minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

38 de minute ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

45 de minute ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More