Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSerghei Lavrov/ Sursa foto: en.kremlin.ru
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat vineri că el “nu va alerga” după Washington pentru negocieri, după ce omologul său american Antony Blinken a refuzat să aibă o întrevedere cu el în marja reuniunii G20, informează AFP, Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.
“Nu noi suntem cei care au abandonat contactele, ci SUA (…). Nu vom alerga după nimeni ca să propunem o întrevedere”, a spus Serghei Lavrov în faţa unor jurnalişti în insula indoneziană Bali, unde are loc reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din G20.
Lavrov a respins vineri criticile “frenetice” ale Occidentului în legătură cu războiul din Ucraina, mustrând adversarii Rusiei pentru că au pierdut şansa de a aborda în cadrul G20 probleme economice globale. “În timpul discuţiei, partenerii occidentali au evitat să urmeze mandatul G20, cel de a trata probleme ale economiei mondiale”, a criticat Lavrov.
Potrivit ministrului rus de externe, discuţia Occidentului “a deviat aproape imediat (…) spre critici frenetice la adresa Federaţiei Ruse pe tema situaţiei din Ucraina”. “‘Agresori’, ‘invadatori’, ‘ocupanţi’ – am auzit multe lucruri astăzi”, a spus Lavrov.
Totodată, Serghei Lavrov a declarat că Rusia este gata să negocieze cu Ucraina şi Turcia asupra livrărilor de cereale, dar nu este clar când ar putea avea loc astfel de negocieri.
Indonezia a îndemnat vineri ţările din G20 să ajute să se pună capăt războiului din Ucraina, în condiţiile în care miniştrii de externe ai grupului s-au reunit în cadrul unui summit ce i-a adus pe unii dintre cei mai înverşunaţi critici ai invaziei ruse în aceeaşi cameră cu şeful diplomaţiei ruse.
În aceste condiţii, Serghei Lavrov a decis să părăsească summitul G20 de la Bali mai devreme, sărind peste sesiunile planificate pentru vineri după-amiaza, precum şi peste dineul oficial de vineri seara, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More