International

Rusia nu va fi admisă în G7, aşa cum a cerut Donald Trump, anunţă ministrul de finanţe german

Rusia nu va fi admisă în G7, grupul ţărilor cu cele mai dezvoltate economii, aşa cum a cerut preşedintele american Donald Trump, a declarat ministrul de finanţe german Joerg Kukies într-un interviu pentru Reuters, difuzat marţi de agenţia de presă britanică, potrivit Agerpres.

“Condamnarea de către G7 a războiului de agresiune al Rusiei este foarte clară, în special la marcarea a trei ani de la atacul brutal al Rusiei”, a spus Kukies, care a adăugat că propunerea lui Trump nu va obţine unanimitatea necesară.

Ministrul german a mai declarat că G7 ar putea discuta propuneri pe termen lung de a folosi 300 de miliarde de dolari din activele suverane ruseşti îngheţate în Europa pentru reconstrucţia Ucrainei, “dar discuţiile sunt abia la început”.

Surse au declarat pentru Reuters că Moscova ar putea accepta, în cadrul unui viitor acord de pace, folosirea activelor îngheţate pentru reconstrucţie, cu condiţia ca o parte din bani să fie cheltuită în regiuni ale Ucrainei aflate în prezent sub controlul forţelor ruse.

Kukies se va deplasa marţi la Cape Town pentru reuniunea G20 a miniştrilor de finanţe. În schimb, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, nu va fi prezent, ca urmare a unor inadvertenţe în agendă.

Starea actuală a economiei globale va fi un subiect central al reuniunilor din cadrul G20, al ţărilor industrializate şi emergente.

“Trebuie într-adevăr să ne încadrăm din nou pe calea creşterii economice”, a insistat Kukies. Germania “are multe teme de făcut”, a adăugat el.

Un război comercial între SUA şi UE poate fi evitat, deoarece ambele părţi sunt dispuse să negocieze, a apreciat Kukies. “Nimeni nu are interes să declanşeze un război comercial”, a continuat el.

Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, ar putea fi lovită extrem de dur în cazul în care Trump îşi duce la îndeplinire planul ca SUA să majoreze tarifele de import pentru a fi la paritate cu tarifele şi taxele percepute de alte ţări.

Ministrul german a a afirmat însă că surplusul înregistrat de UE în mărfuri exportate în Statele Unite a fost aproape compensat de un excedent al SUA în servicii exportate în Europa.

Kukies a fost numit ministru de finanţe de cancelarul Olaf Scholz în noiembrie, după prăbuşirea coaliţiei de guvernare a lui Scholz, şi urmează să ocupe acest post până la formarea unui nou guvern după alegerile de duminică, care au fost câştigate de conservatorii lui Friedrich Merz.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

13 secunde ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

9 minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

18 minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

20 de minute ago

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More