International

Rusia pare a fi autoarea scurgerii documentelor Pentagonului despre războiul din Ucraina, afirmă oficiali americani

Rusia sau elemente proruse se află probabil în spatele scurgerii pe social media a mai multor documente militare clasificate ale SUA despre războiul din Ucraina, ajutorul militar occidental oferit acestei ţări şi pregătirea aşteptatei contraofensive ucrainene, au declarat vineri agenţiei Reuters oficiali americani care au solicitat anonimatul, potrivit Agerpres.

Oficial, Pentagonul a refuzat deocamdată să se exprime asupra autenticităţii documentelor apărute pe reţelele de socializare Twitter şi Telegram şi clasificate ‘Secret’ şi ‘Top Secret.’ Departamentul Apărării al SUA “are cunoştinţă despre relatările din postările de pe social media şi examinează chestiunea”, s-a limitat să răspundă Sabrina Singh, o purtătoare de cuvânt a Pentagonului. Dar o scurgere a unor documente atât de sensibile este foarte neobişnuită şi implică automat declanşarea unei anchete serioase.

Postul CNN relatează că a examinat imaginile, dar nu-şi dă seama dacă documentele sunt sau nu autentice. Totuşi, oficiali americani au declarat acestui post că ele par a fi reale şi extrase din rapoarte zilnice mai ample ale Pentagonului despre războiul din Ucraina, dar au fost editate pe alocuri.

De partea sa, Kievul afirmă că documentele sunt trucate şi “nu au nimic de-a face cu adevăratele planuri ale Ucrainei”, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski susţinând că Rusia va vedea care sunt adevăratele planuri după ce va începe contraofensiva ucraineană.

Una dintre imaginile cu respectivele documente listează sistemele de arme occidentale de care dispune în prezent Ucraina, termenele estimative pentru livrările de arme şi muniţii suplimentare şi capacitatea actuală şi previzionată a trupelor ucrainene de a le folosi în urma instruirii oferite de aliaţii care-i furnizează echipamente militare. Sunt menţionate şi date despre ritmul în care Ucraina consumă muniţiile destinate lansatoarelor multiple de rachete HIMARS. Alte documente se referă la operaţiunile logistice şi de geniu, precum şi la propuneri de planuri şi strategii.

De asemenea, o hartă arată situaţia războiului la 1 martie, cu amplasarea şi dimensiunea efectivelor ruse şi ucrainene. Acest document cuprinde şi o estimare a pierderilor suferite de fiecare tabără, în rândul trupelor ruse pierderile menţionate fiind de 16.000-17.500 de soldaţi ucişi în luptă, aceasta fiind una din informaţiile ce pare să fi fost editată, întrucât bilanţul este mult sub estimarea Pentagonului.

Întrebat de CNN despre aceste imagini care circulă pe Twitter şi Telegram, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a răspuns că oricum Rusia nu are “nici cea mai mică îndoială despre implicarea directă sau indirectă a SUA şi NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina”.

“Acest nivel de implicare creşte, creşte treptat”, a adăugat Peskov. “Urmărim acest proces. Desigur, toată povestea devine mai complicată, dar nu poate influenţa deznodământul operaţiunii speciale (numele dat de Moscova războiului pornit contra Ucrainei, n.red)”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

2 ore ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

2 ore ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

2 ore ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

2 ore ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

3 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More