International

Rusia plănuieşte înăsprirea legislaţiei după uciderea bloggerului militar Vladen Tatarski

Parlamentul rus intenţionează să introducă o legislaţie şi mai dură după uciderea bloggerului militar Vladen Tatarski într-o cafenea din Sankt Petersburg, a declarat luni un parlamentar, informează marţi dpa, potrivit Agerpres.

“În viitorul apropiat, vom propune amendamente care vor înăspri pedepsele pentru terorism”, a declarat pe Telegram Vasili Piskariov, şeful comisiei de securitate din Duma de Stat. Schimbările nu se referă doar la atacurile teroriste în sine, ci şi la sprijinirea, încurajarea şi diseminarea propagandei teroriste, a declarat Psikariov, deputat din partea partidului Rusia Unită.

Terorismul implică deja o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, a spus Psikariov, dar unele părţi ale legii permit pedepse mai uşoare.”Cel mai important, ne propunem să creştem catalogul de infracţiuni care să fie pedepsite cu închisoare pe viaţă”, a adăugat deputatul, adăugând că acest lucru este necesar pentru a proteja Rusia de pericolul tot mai mare dinspre Ucraina. Oricui pune în practică, plănuieşte sau chiar justifică un atac nu ar trebui să i se permită să evite “cele mai dure pedepse”, a spus el.

Vasili Piskariov a făcut aceste declaraţii după moartea bloggerului Vladen Tatarski în explozia produsă duminică într-o cafenea din Sankt Petersburg ce aparţine liderului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. Tatarski, care a susţinut cu fermitate invazia rusă în Ucraina, a fost ucis după declanşarea unui dispozitivul exploziv ascuns într-o statuetă de ipsos oferită bloggerului militar de una din participantele la evenimentul la care Tatarski, care cerea “anihilarea totală a Ucrainei”, intenţiona să vorbească despre experienţele sale ca reporter de război în zona de luptă din estul Ucrainei. În explozie au fost rănite aproximativ 30 de persoane.

Forţele de securitate ruse au arestat-o pe Daria Trepova, identificată ca fiind persoana care a înmânat statueta. Trepova fusese deja vizată de autorităţi în februarie 2022, când a fost condamnată la zece zile de arest administrativ pentru o acţiune neautorizată împotriva campaniei militare ruse din Ucraina.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More