Politica

Rusia pledează pentru dialog în Afganistan în contextul informaţiilor privind organizarea unei rezistenţe în Panjshir

Ministrul rus de externe rus, Serghei Lavrov, a lansat joi un apel la demararea de negocieri în vederea formării unui ‘guvern reprezentativ ‘ în Afganistan, pe fondul informaţiilor că fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh şi fiul defunctului comandant Massoud organizează o rezistenţă împotriva insurgenţilor în provincia Panjshir, relatează AFP şi TASS, potrivit Agerpres.

‘Talibanii nu controlează întregul Afganistan. Ne parvin informaţii despre situaţia din valea Panjshir’, la nord-est de Kabul, ‘unde sunt concentrate forţele de rezistenţă ale ex-vicepreşedintelui Saleh şi ale lui Ahmad Massoud’, a afirmat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova.

Lavrov a chemat din nou la ‘un dialog naţional care să permită formarea unui guvern reprezentativ’, subliniind că Rusia a insistat deja asupra unui astfel de mecanism destinat să pună capăt conflictului afgan înainte ca talibanii să preia controlul asupra Kabulului şi majorităţii ţării.

Moscova a sprijinit o inţiativă în acest sens a fostului preşedinte afgan Hamid Karzai, înmulţindu-şi în ultimele zile afirmaţiile liniştitoare sau chiar respectuoase despre talibani.

Fostul vicepreşedinte, Amrullah Saleh, a promis să nu se supună talibanilor şi s-a retras în valea Panjshir.

Imagini care circulau luni pe reţelele de social media îl arătau împreună cu Ahmad Massoud în această regiune, încercând aparent să pună piatra de temelie a unei noi mişcări de rezistenţă.

Această vale, greu accesibilă, nu a căzut niciodată în mâinile talibanilor în timpul războiului civil din anii 1990 şi nici un deceniu mai devreme în timpul ocupaţiei sovietice.

Tatăl lui Ahmad Massoud, Ahmed Shah Massoud, supranumit Leul din Panjshir, a fost un erou al rezistenţei antisovietice, apoi împotriva talibanilor, fiind ucis într-un atentat, cu două zile înainte de atacurile de la 11 septembrie 2011.

Într-un editorial publicat miercuri în Washington Post, Ahmad Massoud cere sprijin american în arme şi muniţii pentru miliţia sa din Afganistan pentru a opune rezistenţă talibanilor.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

10 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More