International

Rusia: Procurorii au cerut 20 de ani de închisoare pentru opozantul Aleksei Navalnîi

Parchetul rus a cerut joi o pedeapsă de 20 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi, care este judecat de o lună cu uşile închise într-un nou proces pentru “extremism”, ceea ce ilustrează climatul de represiune din Rusia în plin conflict în Ucraina, potrivit Reuters şi AFP.

“Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi într-o colonie cu regim special”, declară apropiaţi ai săi pe aplicaţia de mesagerie Telegram, precizând că verdictul va fi pronunţat la 4 august.

Militantul anticorupţie, de 47 de ani, care ispăşeşte deja o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru “fraudă”, este vizat în acest nou proces în care riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare.

Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi oponenţi ai lui Vladimir Putin, care este trimis cu regularitate în celula corecţională din închisoarea unde se află, denunţă toate aceste cazuri penale drept o “răzbunare politică” din partea autorităţilor.

De la declanşarea campaniei militare ruse în Ucraina, în februarie 2022, cei mai mulţi opozanţi care nu au fugit din Rusia au fost încarceraţi sau urmăriţi penal, în special pentru că au denunţat conflictul.

În timpul noului său proces, Navalnîi a denunţat din nou ofensiva rusă, evocând “zeci de mii de morţi în cel mai stupid şi lipsit de sens război din secolul XXI”, potrivit afirmaţiilor transmise pe contul său de Telegram de către colaboratorii săi.

“Mai devreme sau mai târziu, Rusia se va ridica din nou. Şi depinde de noi să ştim pe ce se va sprijini în viitor”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Opozantul, care a supravieţuit la limită în 2020 unei otrăviri cu agent neurotoxic de tip militar, pentru care a acuzat Kremlinul, este încarcerat din ianuarie 2021.

Procesul său se desfăşoară cu uşile închise în colonia penitenciară de înaltă securitate IK-6 din Melehovo, 250 km est de Moscova.

Articole recente

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

1 minut ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

4 minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

4 minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More