Update articol:

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Sursa foto: en.kremlin.ru/ Photo by Valentina Pevtcova, Roscongress

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet de conținut calificat drept ‘extremist’, un text care a stârnit îngrijorare chiar și în rândul susținătorilor Kremlinului și care accentuează și mai mult represiunea în Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest text a provocat un gest rar de opoziție din partea a circa 60 de parlamentari și critici, inclusiv în cercurile care susțin vânătoarea de detractori ai puterii din Rusia.

Legea prevede amenzi care pot ajunge până la 5.000 de ruble (aproximativ 55 de euro) pentru persoanele care caută pe internet conținuturi catalogate de regim drept ‘extremiste’, un termen care are o definiție foarte extinsă în legislația rusă și care poate viza atât grupuri considerate teroriste sau ultranaționaliste, cât și oponenți politici sau mișcări religioase.

Organizația defunctului lider al opoziției ruse Aleksei Navalnîi este clasificată drept ‘extremistă’ în Rusia, la fel ca ‘mișcarea internațională LGBT’.

Legea interzice, de asemenea, promovarea VPN-urilor, sisteme care permit utilizatorilor să ocolească cenzura și sunt utilizate pe scară largă în Rusia.

Această lege a fost adoptată recent, în iulie, de către parlamentul rus, în pofida opoziției semnificative din partea a două grupuri parlamentare.

Opozantul Boris Nadejdin – care intenționa să participe la alegerile prezidențiale din martie 2024, dar a cărui candidatură a fost respinsă de autorități – denunțase într-o declarație făcută atunci pentru AFP o lege care ‘va pedepsi crima de gândire ca în romanul ‘1984’ al scriitorului britanic George Orwell’.

Rusia a restrâns drastic libertatea presei și libertatea de expresie pe internet de la lansarea ofensivei sale în Ucraina în februarie 2022, concentrându-se din ce în ce mai mult asupra platformelor occidentale, precum Google, Facebook, YouTube și X. 

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie