International

”Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă”, declară din nou Washingtonul

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a afirmat joi că “Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă” în Ucraina în pofida anunţurilor sale privind retragerea trupelor comasate la frontiera cu această ţară, potrivit France Presse, precizează Agerpres.

Ea a precizat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken să vină să participe la o reuniune asupra Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU, prevăzută de mult timp joi dimineaţă la New York, care va fi prezidată de ministrul rus adjunct de externe Serghei Verşinin şi la care va participa de asemenea un viceministru britanic însărcinat cu afacerile europene, James Cleverly.

În drum spre Conferinţa de securitate de la Munchen, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, secretarul de stat vine la ONU “pentru a face lumea să înţeleagă că noi facem tot posibilul pentru a împiedica un război”, a precizat pentru presă ambasadoarea americană, ea însăşi cu rang de ministru ca membră a cabinetului lui Joe Biden.

“Elementele pe teren arată că Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă”, a afirmat Linda Thomas-Greenfield.

“Obiectivul nostru este de a transmite gravitatea situaţiei” căci “este un moment crucial”, a subliniat ea. Antony Blinken va “semnala angajamentul nostru intens pentru diplomaţie, oferind şi subliniind calea spre dezescaladare”, a mai spus ea.

Americanii au constatat cu îngrijorare miercuri că Rusia îşi continua escaladarea, afirmând totuşi că a început o detensionare, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, evocând o similitudine cu faza care precedase incursiunea forţelor Moscovei în Georgia în 2008.

El a explicat de asemenea preocuparea americană prin recentele bombardamente în Donbas, regiune din estul Ucrainei, scena unui conflict între Kiev şi separatişti proruşi, precum şi prin pregătirile imputate de Washington ruşilor pentru a fabrica un pretext pentru o invazie în Ucraina.

Este vorba “poate de momentul cel mai periculos pentru pace şi securitate de la sfârşitul Războiului rece”, a afirmat acest înalt responsabil american.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

7 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

7 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

8 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More