Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret pentru rechemarea ambasadorului Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, aflat în acest post de şapte ani, decizie luată la mai puţin de patru săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
“El şi-a îndeplinit cu succes misiunea. Acum urmează să preia postul o altă persoană”, a precizat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov. Acesta a subliniat că ambasadorul Anatoli Antonov şi-a desfăşurat activitatea “în condiţii dificile, în timp ce relaţiile (Rusiei cu SUA) să află practic într-un punct mort” în contextul conflictului din Ucraina. “A lucrat fără a avea contacte permanente cu reprezentanţii administraţiei americane. Activitatea sa a fost foarte complicată”, a mai spus consilierul preşedintelui Putin.
Purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă, Dmitri Peskov, a negat la rândul său că rechemarea ambasadorului de la Washington presupune o scădere a nivelului reprezentării diplomatice a Rusiei în SUA. “Desigur că nu. Noul ambasador va fi numit la momentul oportun”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În vârstă de 69 de ani, Anatoli Antonov este specialist în securitate şi dezarmare şi se se află pe lista de sancţiuni a ţărilor occidentale pentru sprijinul său faţă de campania militară rusă în Ucraina.
Nu se ştie dacă numele noului ambasador va fi cunoscut înaintea deznodământului alegerilor prezidenţiale din SUA, despre care numeroşi comentatori afirmă că preşedintele Putin ar prefera să fie câştigate de republicanul Donald Trump în faţa democratei Kamala Harris. Înainte ca actualul preşedinte democrat Joe Biden să se retragă din cursă, preşedintele rus susţinuse că l-ar fi preferat pe acesta, întrucât este un lider mult mai previzibil decât Trump. După ce Harris i-a luat locul lui Biden în cursa electorală, Putin a spus ironic că susţine candidata democraţilor.
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…
This website uses cookies.
Read More