Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, şi omologul său din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, discută despre cooperarea în cadrul acordului global încheiat între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+) privind reducerea producţiei de ţiţei, a anunţat vineri Ministerul Energiei de la Moscova, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
Instituţia nu a furnizat detalii suplimentare privind discuţiile, în condiţiile în care în perioada 1-2 iulie va avea loc la Viena reuniunea producătorilor globali de ţiţei.
Pentru a sprijini creşterea preţurilor, Alianţa OPEC+ a decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. Analiştii se aşteaptă ca la reuniunea de la Viena să se decidă extinderea pactului dar nu se ştie dacă producţia va fi şi mai mult redusă sau dacă va fi prelungită actuala înţelegere.
Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank, a declarat că rămâne de văzut dacă cele 14 ţări membre OPEC şi cele zece din afara cartelului vor fi suficient de disciplinate pentru a respecta acordul. “Sunt sceptic în legătură cu asta”, a afirmat Cyrus de la Rubia.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut în aprilie cu aproximativ 25 de dolari, ajungând la peste 75 de dolari. Preţul a scăzut în săptămânile următoare dar se redresează de la mijlocul lunii iunie. Joi, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august a scăzut cu 0,24 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 66,25 dolari.
Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.
O sursă din OPEC a declarat recent: “Discutăm despre o creştere a producţiei, dacă preţul barilului de ţiţei urcă spre 80 de dolari. Totul depinde de nivelul la care se vor situa preţurile în mai şi iunie”.