International

Rusia şi Belarus nu vor mai avea acces la fonduri de la BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat luni “suspendarea cu efect imediat” a accesului Rusiei şi Belarusului la finanţarea şi expertiza băncii, în urma invadării Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Aceasta înseamnă că nu vor mai exista noi finanţări de proiecte sau activităţi de cooperare tehnică în cele două ţări. În plus, banca “îşi rezervă dreptul de a suspenda sau anula noi eliberări de fonduri pentru proiectele în derulare”, a informat instituţia financiară într-un comunicat de presă.

“Este trist că am ajuns în acest punct după atât de mulţi ani de cooperare şi activitate în ambele ţări. Cu toate acestea, războiul declanşat de Rusia în Ucraina nu ne-a lăsat cu altă alegere decât să ne exprimăm condamnarea cu ceva mai mult decât simple declaraţii”, a subliniat preşedintele BERD, Odile Renaud-Basso.

BERD nu a mai investit noi fonduri în Rusia după anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea în 2014. De asemenea, BERD a introdus un moratoriu cu privire la noi investiţii în Belarus după alegerile controversate din 2020.

Instituţia financiară internaţională a precizat că acum se va concentra pe punerea în aplicare a programului său de sprijin, în valoare de două miliarde de euro, pentru Ucraina şi ţările din regiune afectat de criza refugiaţilor. BERD a adăugat că va participa la un program de reconstrucţie a Ucrainei, după ce condiţiile vor permite acest lucru.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde BERD este un investitor major, Banca se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit 9,5 miliarde de euro în 485 de proiecte din România, iar 77% dintre aceste investiţii au mers în sectorul privat.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

o oră ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More