International

Rusia şi China au inaugurat vineri un nou pod transfrontalier în Orientul Îndepărtat, în valoare de 342 de milioane de dolari

Rusia şi China au inaugurat vineri un nou pod transfrontalier în Orientul Îndepărtat, despre care speră că va stimula şi mai mult comerţul între cele două ţări, în timp ce Moscova se confruntă cu sancţiunile occidentale impuse pentru acţiunile sale în Ucraina, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Podul, care leagă oraşul rus Blagoveşcensk de oraşul chinez Heihe, peste râul Amur – cunoscut în China sub numele de Heilongjiang – are puţin peste un kilometru lungime şi a costat 19 miliarde de ruble (342 de milioane de dolari), a informat agenţia de presă RIA.

În mijlocul unui foc de artificii, camioane de marfă de la ambele capete au traversat podul cu două benzi, care era împodobit cu steaguri în culorile ambelor ţări, au arătat imagini video ale inaugurării.

Autorităţile ruse au spus că podul va apropia Moscova şi Beijingul prin stimularea comerţului, după ce au anunţat un parteneriat ”fără limite”, în februarie, cu puţin timp înainte ca preşedintele Vladimir Putin să-şi trimită forţele în Ucraina.

”În lumea divizată de astăzi, podul Blagoveşcensk-Heihe dintre Rusia şi China are o semnificaţie simbolică specială”, a spus Iuri Trutnev, reprezentantul Kremlinului în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

China doreşte să aprofundeze cooperarea practică cu Rusia în toate domeniile, a declarat vicepremierul chinez Hu Chunhua la deschidere.

Ministrul rus al Transporturilor, Vitali Saveliev, a declarat că podul va contribui la stimularea comerţului bilateral anual la peste 1 milion de tone de mărfuri.

Podul era în construcţie din 2016 şi a fost finalizat în mai 2020, dar deschiderea sa a fost amânată de restricţiile transfrontaliere legate de Covid-19, a declarat BTS-MOST, firma care a construit podul pe partea rusă.

BTS-MOST a spus că traficul de marfă pe pod va scurta distanţa de călătorie a mărfurilor chinezeşti către vestul Rusiei cu 1.500 de kilometri.

Vehiculele care traversează podul trebuie să plătească o taxă de 8.700 de ruble (150 de dolari), preţ care este aşteaptat să scadă pe măsură ce taxele de drum vor începe să compenseze costul construcţiei.

Rusia a declarat în aprilie că se aşteaptă ca fluxurile de mărfuri cu China să crească, iar comerţul cu Beijingul să atingă 200 de miliarde de dolari până în 2024.

China este un cumpărător major de resurse naturale şi produse agricole ruseşti. Beijingul a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina şi a criticat sancţiunile occidentale asupra Moscovei.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

5 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

36 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

38 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

44 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

49 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

54 de minute ago

This website uses cookies.

Read More