Categories: Fără categorie

Rusia şi Iranul au obţinut informaţii despre listele electorale americane (Washington)

Directorul comunităţii naţionale de informaţii a SUA, John Ratcliffe, a acuzat miercuri seară Rusia şi Iranul că au pus mâna pe datele anumitor alegători americani şi au întreprins acţiuni pentru a-i influenţa, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Iranul a trimis astfel e-mailuri “vizând să intimideze alegătorii, să incite la tulburări sociale şi să-i dăuneze preşedintelui Trump”, a afirmat John Ratcliffe într-o conferinţă de presă anunţată în ultimul moment.

Moscova şi Teheranul “au întreprins acţiuni specifice pentru a influenţa opinia publică în legătură cu alegerile noastre. Am putut confirma că informaţii despre listele electorale au fost obţinute de Iran şi, separat, de Rusia”, a adăugat el.

“Acest date pot fi utilizate de actori străini pentru a încerca să ofere false informaţii alegătorilor înscrişi pe listele respective, despre care ele speră că vor semăna confuzie şi haos şi vor submina încrederea în democraţia noastră”, a mai spus John Ratcliffe.

Anunţul a fost făcut după ce alegători democraţi au raportat că au primit e-mailuri ameninţătoare care le erau adresate personal, în numele Proud Boys, un mic grup de extremă-dreaptă. Mesajele le ordonau să voteze pentru Donald Trump.

“Suntem în posesia tuturor informaţiilor voastre. În prezent sunteţi înregistrat ca democrat şi ştim asta pentru că avem acces la întreaga infrastructură electorală”, potrivit unui astfel de e-mail. “Veţi vota cu Trump în ziua alegerilor sau aveţi avea de-a face cu noi”, a ameninţat mesajul.

Directorul comunităţii naţionale de informaţii a mai afirmat că Iranul, duşman al lui Donald Trump, a difuzat o înregistrare video lăsând să se înţeleagă că oamenii pot trimite buletine de vot frauduloase, inclusiv din străinătate.

John Ratcliffe şi directorul FBI, Christopher Wray, aflat alături de el, nu au explicat cum au pus mâna Rusia şi Iranul pe aceste date şi nu au precizat cum s-ar putea folosi Moscova de ele.

Christopher Wray a dat asigurări că sistemul electoral american rămâne sigur şi “rezistent”.

Potrivit agenţiilor americane de informaţii, Rusia a interferat în alegerile americane din 2016, în favoarea lui Donald Trump, a cărui echipă de campanie a fost acuzată de înţelegere secretă cu Moscova.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

2 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

4 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More