Update articol:

Rusia: Singura morgă din Salekhard nu a primit trupul neînsufleţit al lui Navalnîi (Reuters)

Aleksei Navalnîi Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: Twitter

Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii din regiunea arctică unde Navalnîi a murit subit vineri, a declarat telefonic sâmbătă pentru Reuters un angajat al morgii, potrivit Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului, citând o notificare oficială înmânată de autorităţi mamei lui Navalnîi, Ludmila, şi a cerut ca trupul acestuia să fie încredinţat imediat familiei sale.

Iarmîş a confirmat şi ea că trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard. Ea a explicat că mama lui Navalnîi şi avocatul opozantului rus s-au deplasat la morgă, dar aceasta era închisă, în pofida asigurărilor primite din partea coloniei penitenciare în care a murit Navalnîi că morga este deschisă şi că trupul opozantului se află acolo.

”Avocatul lui Aleksei şi mama lui au ajuns la morga din Salekhard. Era închisă, deşi colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcţionează şi că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe uşă. I s-a spus că a fost a şaptelea persoană care a sunat astăzi şi că trupul lui Aleksei nu se află la morgă”, a scris pe X Kira Iarmîş.

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/10/2025)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.09.2025

CONPET SA (COTE) (01/10/2025)

Incetarea contractului de mandat al directorului general al CONPET S.A.

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (01/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11 septembrie - 26 septembrie 2025

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (01/10/2025)

Finalizarea fuziunii prin absorbie dintre filialele TELETRANS si Formenerg

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (01/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGAO 05/06.11.2025 si convocare AGAE