International

Rusia: Şoigu anunţă crearea a nouă regimente de rezervă pentru războiul din Ucraina

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat joi crearea a nouă noi regimente de rezervă din soldaţi sub contract pentru grupările de trupe care luptă în Ucraina, relatează EFE, potrivit Agerpres.

“Dacă vorbim de soldaţi sub contract (…), aşa cum a decis Statul Major General, pentru fiecare grupare au fost create regimente de rezervă. Astăzi avem nouă regimente de rezervă care se antrenează”, a declarat Şoigu, general de armată, în cadrul unei reuniuni la sediul Grupului de forţe combinate.

Şoigu a reiterat ceea ce declarase la 3 septembrie, şi anume că, până în prezent, 335.000 de persoane au semnat în acest an contracte cu armata, care a înrolat 38.000 de voluntari în ultima lună.

“Unii dintre ei au deja experienţă de luptă, pentru că mulţi dintre voluntari, după ce încheie un contract de şase luni, se întorc pentru a doua sau a treia oară pe front”, a spus el.

Ministrul rus al Apărării a remarcat că toţi instructorii au experienţă de luptă şi a subliniat implicarea liderilor regionali, cum ar fi cei din Iakutia şi Buriatia, în pregătirea unităţilor de voluntari.

Şoigu a menţionat că există şi femei voluntare: medici şi personal medical din Tula, Ialta (Crimeea), Krasnodar şi Siberia, precum şi din alte părţi.

Ministrul rus a făcut aceste declaraţii după ce a inspectat activitatea de instruire a regimentelor de rezervă în poligoanele Districtului Militar Sud.

Atât soldaţii sub contract recrutaţi în ultima lună, cât şi voluntarii se antrenează acolo în acelaşi timp, a spus el.

Serghei Şoigu şi generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General, au avut o întâlnire cu comandanţii trupelor care luptă în Ucraina, a specificat joi Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

24 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

37 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

52 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More