Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUn tribunal din Rusia a ordonat punerea sub sechestru a activelor, conturilor, proprietăţilor imobiliare şi acţiunilor UniCredit din companiile subsidiare, ca parte a acţiunii în instanţă care implică banca italiană, conform actelor judiciare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Decizia Curţii de arbitraj din Sankt Petersburg acoperă titluri de valoare, proprietăţi imobiliare şi conturi aparţinând UniCredit, precum şi 100% din acţiunile UniCredit Leasing şi UniCredit Garant, evaluate la 462,7 milioane de euro.
Nu a existat o reacţie imediată din partea UniCredit.
UniCredit a fost unul dintre garanţii din contractul pentru construirea cu grupul german Linde a unei instalaţii de procesare a gazelor, contract care a fost reziliat în urma sancţiunilor occidentale.
Directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel, anunţa luna aceasta că UniCredit SpA va accelera reducerea expunerii la Rusia, în condiţiile în care profitul la subsidiara rusă s-a dublat în primul trimestru al acestui an.
UniCredit Rusia a raportat un profit net profit de 213 milioane de euro în primele trei luni din acest an, în creştere de la 99 milioane de euro în urmă cu un an.
“Expunerea transfrontalieră care va rămâne va fi gestionată sau vor fi efectuate rambursări până la finalul lui 2025. Deja UniCredit şi-a redus expunerea cu 91% în ultimii doi ani”, a declarat Andrea Orcel.
Pe fondul majorării dobânzilor şi al sancţiunilor internaţionale care afectează activitatea băncilor ruseşti, creditorii occidentali de pe piaţa rusă înregistrează o creştere a profiturilor, de la momentul invadării Ucrainei.
“În privinţa expunerii locale, a scăzut cu 67% în ultimii doi ani şi ne aşteptăm la un declin accelerat”, a explicat Orcel.
La doi ani de la debutul invaziei ruseşti din Ucraina, organismele europene de reglementare îşi intensifică presiunile asupra băncilor occidentale, în condiţiile în care conflictul nu dă semne de calmare. Cu toate acestea, două dintre cele mai mari bănci europene, RBI şi UniCredit, continuă să facă afaceri în Rusia, ceea ce a alertat autorităţile din SUA.
Activele fondurilor deschise de investiții au depășit pragul de 30 milirde de lei, la finalul…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…
Premierul Ilie Bolojan declară că alegerile pentru Primăria Capitalei ar urma să aibă loc în…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…
În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
This website uses cookies.
Read More