Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Rusia Unită, partidul politic creat pentru a-l sprijini pe preşedintele Vladimir Putin, a anunţat planuri de înăsprire a controversatei legi privind agenţii străini, într-o nouă acţiune de reprimare a vocilor dizidente din Rusia, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Vasili Piskariov, membru al partidului de guvernământ, a scris pe Telegram că o nouă versiune a legii a fost introdusă luni în parlament.
Conform noului proiect de lege, termenul de “agent străin” va fi aplicabil pe scară largă.
În prezent, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de presă şi chiar jurnaliştii sunt obligaţi să afişeze clasificarea “agent străin” pe toate publicaţiile, dacă acestea primesc bani din afara Rusiei.
În viitor, simpla acuzare a cuiva ca fiind “sub influenţă străină” va fi suficientă pentru ca acesta să primească această etichetă.
Potrivit proiectului de lege, un stat străin sau o organizaţie internaţională poate influenţa pe cineva din Rusia “prin constrângere sau persuasiune”.
Jurnaliştii şi instituţiile media afectate de lege trebuie să ataşeze publicaţiilor un avertisment conform căruia materialul a fost produs de un “agent străin”. De asemenea, cei afectaţi nu vor mai avea voie să organizeze reuniuni publice, să predea, să participe la licitaţii publice sau să primească subvenţii.
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…
Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…
This website uses cookies.
Read More