Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDimitri Peskov/ Sursa foto: russiancouncil.ru
Tratamentul faţă de jurnaliştii occidentali şi accesul acestora la evenimentele din Rusia vor depinde de comportamentul lor şi de “atitudinea faţă de jurnaliştii ruşi”, a avertizat sâmbătă Kremlinul, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.
“Totul va depinde de activitatea lor şi de modul în care sunt trataţi jurnaliştii noştri în ţările neprietenoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
“Vom vedea cum se comportă (mass-media occidentale)”, a adăugat el, ca răspuns la o întrebare despre posibilitatea prezenţei presei străine la următoarele evenimente majore din Rusia.
Peskov a făcut aceste remarci în urma refuzului autorităţilor ruse de a acredita jurnalişti din presa occidentală la Forumul Economic, care se încheie sâmbăta aceasta la Sankt Petersburg şi unde a vorbit vineri preşedintele rus, Vladimir Putin.
Potrivit organizatorilor acestui evenimentul anual, 3.500 de jurnalişti din 33 de ţări au acoperit mediatic forumul din acest an.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…
Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…
Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…
Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…
Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…
Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…
This website uses cookies.
Read More