Politica

Rusia: Vladimir Putin, îngrijorat de catastrofele naturale de o amploare fără precedent

Preşedintele Vladimir Putin s-a declarat sâmbătă îngrijorat de catastrofele naturale de o amploare ”fără precedent” din Rusia, ţară confruntată cu două incendii devastatoare în Siberia şi cu inundaţii grave în sud, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Amploarea şi natura catastrofelor naturale în anumite regiuni este absolut fără precedent”, a declarat Putin într-o reuniune retransmisă la televiziune, cerând guvernului să ”acţioneze rapid şi eficient” în faţa problemelor ecologice.

Şeful statului rus s-a referit la incendiile de pădure din Siberia şi Extremul Orient, agravate de secetă şi propagate de vântul puternic.

”Toate acestea arată încă o dată că în viitor este important să ne implicăm într-o manieră profundă şi sistematică în programul climatic şi de mediu”, a adăugat Vladimir Putin.

Incendiile din Siberia au distrus deja peste 16,6 milioane de hectare, în special în Iakutia, zonă vastă dar puţin populată.

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, al cărui şef a venit joi în Iakutia, a anunţat că a creat un centru de coordonare pentru a face faţă acestor incendii împotriva cărora au fost mobilizate 5.000 de persoane.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More