International

Ruşii vor racorda centrala nucleară de la Zaporojie la Crimeea (operator ucrainean)

Forţele ruse care ocupă centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie se pregătesc să o racordeze la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi o avariază realizând această reorientare a producţiei de energie electrică, a avertizat marţi operatorul ucrainean Energoatom, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Militarii ruşi prezenţi în centrala nucleară de la Zaporojie implementează programul (operatorului rus) Rosatom vizând racordarea centralei la reţelele electrice din Crimeea”, a spus preşedintele Energoatom, Petro Kotin, la televiziunea ucraineană.

“Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi avariate liniile electrice ale centralei conectate la sistemul energetic ucrainean. Din 7 până în 9 august, ruşii au avariat deja trei linii electrice. Momentan, centrala funcţionează cu o singură linie de producţie, ceea ce este un mod de lucru extrem de periculos”, a adăugat el.

“Când ultima linie de producţie va fi debranşată, centrala va fi alimentată de generatoare funcţionând cu motorină. Totul va depinde apoi de fiabilitatea lor şi de stocurile de combustibil”, a mai avertizat Petro Kotin.

Situată în apropierea oraşului Energodar de pe fluviul Nipru, nu departe de peninsula ucraineană Crimeea (sud), centrala, cea mai mare din Europa, are şase din cele 15 reactoare ucrainene, capabile să alimenteze patru milioane de locuinţe. Ea a intrat sub controlul trupelor ruse pe 4 martie, la scurt timp după începerea invaziei Ucrainei pe 24 februarie.

Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc de vineri că au bombardat-o, fără ca vreo sursă independentă să poată confirma. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fluturat spectrul dezastrului de la Cernobîl.

“Orice atac împotriva unor centrale nucleare este un lucru sinucigaş”, a avertizat luni dimineaţă secretarul general al ONU, Antonio Guterres. “Sper că aceste atacuri se vor încheia. În acelaşi timp, sper că AIEA va putea avea acces la centrală”, a adăugat el.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a apreciat sâmbătă “din ce în ce mai alarmante” informaţiile provenind de la Zaporojie, unde un reactor a trebuit să fie închis după un bombardament cu o zi înainte.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

9 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

9 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More