S-a înființat FINPROTECT, asociația care are ca obiectiv suprem apărarea drepturilor consumatorilor din asigurări, pensii private și piața de capital, potrivit unui comunicat.
Asociația este înființată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 și are ca scop apărarea drepturilor asiguraților si beneficiarilor de servicii financiare, a intereselor legitime ale consumatorilor si profesioniștilor, prin informare corectă, consultanță profesionistă si susținerea demersurilor de negociere onestă, contractare, derulare, finalizare si reînnoire.
Totul în interesul suprem al clienților, a contractelor de servicii sau produse din domeniul asigurărilor, pensiilor private, al investițiilor si in domeniul bancar.
Totodată, Asociația FINPROTECT își propune să se implice in susținerea drepturilor consumatorilor in ceea ce privește atingerea unui nivel ridicat de calitate a produselor financiare și prin susținerea aplicării unei legislații moderne si adecvate.
“Se simțea nevoia unei astfel de asociații, care să apere interesele consumatorilor din zona financiară nonbancară, alături de celelalte asociații care au luptat pentru drepturile consumatorilor în relația cu băncile și au obținut rezultate la care poate nimeni nu se aștepta.
Un exemplu concludent pentru nevoia de informare și îndrumare ne vine din zona RCA, asigurare obligatorie pe care o cumpără circa 8 milioane de șoferi an de an. Consumatorul nu mai înțelege ce se întâmplă cu modificările legislative discutate în această perioadă. El nu e reprezentat în fața legiuitorului sau al autorității și este, deci, expus total. Consumatorul doar află că s-au mărit amenzile sau că se schimbă sistemul bonus-malus, fără ca cineva să îi explice pe larg.
Noi ne propunem nu doar să îl ajutăm să înțeleagă ci chiar, în măsura în care vom putea, să obținem legi cât mai corecte față de consumatori”, declară Paraschiv Constantin, președintele FINPROTECT.
Conducerea:
• Paraschiv Constantin – Presedinte;
• Gheorghe Cojocaru – Prim Vicepresedinte;
• George Laurentiu Tudor – Vicepresedinte;
• Robert – Alexandru- Tiberiu- Cretu – Vicepresedinte;
• Serban Buscu – Vicepresedinte;
• Lucian Remus Dondu – Secretar General.