Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto Facebook
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează atragerea de venituri la buget este total neadevărat, a declarat miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş.
Conform DEX, ”total” înseamnă ”Care cuprinde totul”.
Deci, Boloș spune că nimic din proiectul apărut în presă nu este adevărat.
Documentul care cuprinde creșteri de taxe și impozite pentru microîntreprinderi, PFA și alte măsuri fiscale ce lovesc mediul de afaceri, despre care Boloș spune că este “total neadevărat”, are 59 de pagini.
Dacă am fi răi, am putea înțelege din afirmația lui Marcel Boloș că cineva, care “se ocupă cu asemenea măgării“ (n.n. așa caracterizează ministrul persoana din Ministerul Finanțelor care a scurs documentul către presă), a inventat 59 de pagini de măsuri fiscale doar așa, ca să se afle în treabă.
Dar, după ce spune că e “total neadevărat”, tot Marcel Boloș spune că “cine se ocupă cu asemenea măgării a dat în sectorul public un proiect de ordonanţă de urgenţă neactualizat“.
Deci ori e “neactualizat“ ori “total neadevărat“?
Declarația ministrului Finanțelor că măsurile fiscale sunt “total neadevărate“ ar putea fi liniștitoare pentru mediul de afaceri, însă, în final, Boloș nu își asumă deciziile Ministerului pe care îl conduce: “Deciziile în ceea ce priveşte veniturile nu sunt definitivate încă, ele sunt la nivelul coaliţiei. Dacă m-aş pune pe mine astăzi să vă dau răspunsuri la această problemă legată de venituri, mi-aş face un mare rău, m-aş decredibiliza complet, nu eu le decid”.
Nu își asumă, și nici nu știe, după cum recunoaște: “Aşa cum am spus, orice a apărut în acel proiect de ordonanţă de urgenţă, fără ca să fie ultima variantă, nu este decât o informaţie care tulbură apele aiurea. Nu pot să vă dau un răspuns definitiv, că aşa va fi sau nu va fi aşa. Nu, nu ştiu să vă răspund la întrebare, chiar nu ştiu”.
OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…
Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…
Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…
Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…
Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…
This website uses cookies.
Read More