International

Sabotarea Nord Stream: Implicarea Ucrainei este un ”nonsens absolut”, declară preşedinţia ucraineană

Preşedinţia ucraineană a calificat joi drept ”nonsens absolut” implicarea sa de către o media americană în sabotarea în 2022 a gazoductelor ruse Nord Stream ce traversează Marea Baltică, informează AFP.

“Implicarea Ucrainei în exploziile de la Nord Stream este un nonsens absolut. Aceste acţiuni nu aveau niciun interes practic pentru Ucraina”, a declarat pentru agenţia de presă franceză consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, ca reacţie la informaţiile publicate de Wall Street Journal, conform cărora sabotarea Nord Stream fusese validată la cel mai înalt nivel la Kiev.

Potrivit publicaţiei americane, care se bazează în special pe surse militare ucrainene, atentatul cu exploziv în adâncurile Mării Baltice a fost dus până la capăt cu supervizarea comandantului şef al armatei ucrainene de la acea vreme Valeri Zalujnîi şi aceasta în pofida faptului că Volodimir Zelenski îşi schimbase opinia pe parcurs şi ceruse oprirea proiectului.

Ideea sabotajului apăruse în mai 2022 în timpul unei reuniuni de ofiţeri de grad înalt şi directori de companii ucrainene, la trei luni după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucraina, scrie WSJ.

Potrivit WSJ, şase persoane în total au fost implicate direct în această operaţiune, care a costat circa 300.000 de dolari, totul fiind finanţat din bani privaţi.

Aceste informaţii de presă survin la o zi după dezvăluiri conform cărora ancheta judiciară germană asupra sabotajului se orientează spre Ucraina, cu un mandat de arestare emis recent împotriva unui scafandru profesionist din această ţară.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More